Primarul orașului Călărași, vizat în mai multe dosare de corupție, a fost constatat de ANI cu o avere nejustificată în mărime de peste 1,5 milioane de lei
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unei diferențe substanțiale între avere, venituri şi cheltuielile primarului orașului Călărași Ion Olari şi membrii familiei sale pentru perioada 2019-2021 și deținerea averii cu caracter nejustificat în mărime totală de 1 504 093 de lei.
Controlul averii și intereselor personale în privința lui Ion Olari a fost inițiat în luna martie 2022, aproape cu un an înainte ca acesta să fie reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție și plasat în arest preventiv, fiind vizat în cadrul mai multor cauze, pornite pe fapte de corupție.
Potrivit actului de constatare emis de ANI la 10 februarie, Ion Olari a încălcat regimul juridic al declarării averii şi intereselor personale, prin nedeclararea pentru anul 2019 a venitului salarial al soției în mărime de 5 990 de lei, nedeclararea venitului obținut din dividendele încasate de la SRL „OLBI COM” în mărime de 800 000 de lei; nedeclararea pentru anii 2016, 2017 a calității deținute de administrator al SRL „OLBI COM” și nedeclararea pentru anii 2018, 2019 a calității de fondator al SRL „OLBI COM” deținute în perioada respectivă.
„Actul de constatare se va transmite instanței de judecată în vederea aplicării măsurilor de asigurare necesare și dispunerii încasării în folosul statului a valorii averii nejustificate sau confiscării acesteia”, menționează ANI.
Actul de constatare nu este definitiv și este pasibil contestării în ordinea stabilită de legislație.
„După rămânerea definitivă a actului de constatare, ANI va sesiza autoritatea competentă în vederea încetării mandatului de primar. De asemenea, aceasta va fi decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani, cu înscrierea în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică”, mai notează instituția.
Actul de constatare emis de ANI:
Ion Olari ANI by Ziarul de Gardă on Scribd
Primarul orașului Călărași Ion Olari a fost reținut, împreună cu președintele raionului Călărași și un șef de direcție din cadrul Consiliului raional Călărași, în dimineața zilei de 31 ianuarie 2023, de ofițeri CNA și procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), în cadrul mai multor cauze, pornite pe fapte de corupție. Astfel, potrivit materialelor cauzelor, aceștia sunt suspectați de fraudarea achizițiilor publice, dar și de alte abuzuri, comise în perioada anului 2022, anunță CNA.
Joi, 2 februarie, judecătorul de instrucție de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis plasarea în arest preventiv în privința lui Olari pentru 20 de zile.
„Alianța” pentru bani publici dintre un președinte al PSRM, un primar al PAS și un funcționar, consilier ales pe listele PDM
Ziarul de Gardă a relatat despre cum banii publici i-au unit pe Ștefan Bolea, președintele socialist al raionului Călărași, pe Ion Olari, primarul orașului Călărași, reprezentant al Partidului Acțiune și Solidaritate și pe Veaceslav Stratan, șeful Direcției Construcții din cadrul Consiliului Raional, tot el, consilier ales pe listele Partidului Democrat într-o localitate din raion.
În ultimii ani, cei trei, arestați și vizați în mai multe dosare de corupție, au colaborat pentru „implementarea” mai multor proiecte în raion. În aprilie 2022 una din firmele familiei primarului de Călărași a obținut, fără licitație, dreptul de a construi o încăpere pentru depozitarea unui incinerator al deșeurilor medicale. Prețul pentru un metru pătrat, plătit din bugetul raionului pentru o clădire nefinisată în exterior, a depășit prețul unui apartament la cheie în Chișinău.
Socialistul Bolea și reprezentantul PAS, Olari, împreună cu democratul Stratan, au colaborat și în procesul de reparație a acoperișului unei clădiri din Călărași care este nefuncțională de mai bine de un deceniu. Lucrările au fost efectuate de firma unui consilier raional, în timp ce alți consilieri acuzau lipsa de transparență și inoportunitatea reparației acoperișului unei clădiri aflate în paragină.