Motivul pentru care fostul deputat comunist Vladimir Vitiuc nu mai revine în Parlament. CC a declarat inadmisibilă sesizarea CEC
Magistrații Curții Constituționale (CC) au declarat inadmisibilă sesizarea Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind validarea mandatului de deputat în Parlamentul R. Moldova atribuit fostului parlamentar comunist, democrat, iar mai apoi candidat supleant pe lista Partidului Politic „Șor”, declarat neconstituțional pe 19 iunie 2023.
Judecătorii Înaltei Curți susțin că declararea neconstituționalității unui partid nu poate fi conciliată cu ideea că autoritățile ar putea eventual să solicite validarea mandatelor de deputat din partea partidului respectiv în cazul vacanței funcției de deputat.
„Astfel, deși deputații actuali își pot continua mandatele în calitate de deputați independenți, acest fapt nu presupune că mandatele vacante pot fi suplinite, de vreme ce nu mai poate fi pusă în discuție compatibilitatea cu funcția de deputat a candidaților supleanți dacă partidul a fost declarat neconstituțional (…).
(…) Având în vedere considerentele Hotărârii Curții Constituționale nr. 10 din 19 iunie 2023, Curtea constată că sesizarea Comisiei Electorale Centrale privind validarea mandatului de deputat în Parlamentul R. Moldova, atribuit dlui Vladimir Vitiuc, candidat supleant pe lista Partidului Politic „Șor”, este inadmisibilă.
Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al R. Moldova”, se arată hotărârea CC.
La începutul lunii mai, CEC a inițiat procedura de validare a mandatului de deputat pentru Vladimir Vitiuc, candidatul supleant pe listele Partidului „Șor”, care între timp a fost declarat neconstituțional. Ex-deputatul comunist, iar mai apoi democrat ar fi urmat să ocupe locul lui Ilan Șor, care la sfârșitul lunii aprilie a rămas fără fotoliul de deputat, după ce a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis pentru escrocherie și spălarea banilor în dosarul „Frauda bancară”.
Fostul deputat de la PCRM, PDM și Partidul Șor, Vladimir Vitiuc, a devenit cetățean al României: „Acesta e moment istoric”
În februarie 2023, Ziarul de Gardă a scris că fostul deputat comunist, democrat, iar mai apoi membru al Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, a devenit cetățean al României cu acte în regulă. Vitiuc, vorbitor de limba rusă, originar din Bălţi, a depus luni, 27 februarie, jurământul de credință față de România la Autoritatea Națională pentru Cetățenie din București. El a fost surprins întâmplător înainte de a depune jurământul de cetățean al României.
Ulterior, după ce a jurat credință României, Vitiuc a spus pentru ZdG că bunicii lui au fost cetățeni români și că el a beneficiat de dreptul de a-și redobândi cetățenia României. „Acesta e moment istoric”, a spus el.