Ministerul Justiției propune modificarea Constituției. Sunt vizați judecătorii
Ministerul Justiției a elaborat și supus spre consultări publice un proiect de lege ce vizează modificarea Constituției în partea ce ține de numirea și imunitatea judecătorilor, precum și componența Consiliului Superior al Magistraturii.
Astfel, este propusă excluderea termenului de 5 ani de numire a judecătorilor. Totodată, în Constituție ar urma să fie și prevederea conform căreia președintele țării poate refuza doar o dată candidatura înaintată de CSM.
Ministerul mai vrea ca Legea Supremă să stabilească faptul că judecătorii Curții Supreme de Justiție sunt numiți în funcție similar judecătorilor din curțile de apel și judecătorii, adică de către președintele Republicii Moldova la propunerea CSM, argumentând că modificarea „va reduce influența factorilor politici asupra procedurii de numire a judecătorilor”.
Proiectul mai include și prevederea conform căreia judecătorii vor avea imunitate funcțională doar în condițiile legii.
De asemenea, dacă proiectul va intra în vigoare, în Constituție va fi indicat că CSM are 12 membri, care sunt numiți pe 6 ani și pot deține doar un mandat.