Judecătoria Chișinău a redus cu 1 927 de zile pedeapsa aplicată lui Vladimir Moscalciuc, alias Makena
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a redus, în total, cu 1 927 de zile pedeapsa aplicată în cazul deținutului Vladimir Moscalciuc, alias Makena. Închierea în acest sens a fost emisă pe 3 iulie curent, după ce Oleg Mîța, avocatul lui Moscalciuc, a înaintat o plângere împotriva administrației instituției penitenciare referitoare la condițiile de detenție în care a fost deținut Vladimir Moscalciuc.
Potrivit Încheierii emisă de către magistratul Veniamin Chihai, instanța a constatat că „Moscalciuc s-a aflat în condiții de detenție contrare prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului”.
Astfel, instanța a redus pedeapsa lui Moscalciuc cu 1 582 zile, pentru perioada de 719 zile în care condamnatul cu calitatea de prevenit s-a aflat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13, cu calcularea a 2 zile de închisoare pentru 1 zi de arest preventiv.
Tot aici, magistratul a decis reducerea pedepsei condamnatului Moscalciuc Vladimir, cu alte 345 zile, pentru perioada de 1157 zile în care condamnatul s-a aflat în detenție în Penitenciarul nr. 13 – Chișinău, cu calcularea a 3 zile de reducere pentru 10 zile de detenție.
„Se admit parțial cererile/plângeri ale avocatului Oleg Mîța în interesele condamnatului Moscalciuc Vladimir ***** împotriva administraţiei instituţiei penitenciare referitoare la condiţiile de detenţie care, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afectează drepturile condamnatului garantate de art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se constată faptul că, condamnatul Moscalciuc Vladimir *****, născut la *****, a fost deținut în Penitenciarul nr. 13 – Chișinău începînd cu data de 26.02.2010 pînă la data de 27.04.2012 în calitate de prevenit, iar începând cu data de 28.04.2012 pînă la data de 11.07.2013, 20.09.2013 – 18.12.2014, 18.02.2015 – 08.06.2015, 10.07.2015 – 30.07.2015, 25.09.2015 – 24.12.2015, 25.02.2016 – 17.03.2016 și 07.06.2017 – 30.06.2017 în calitatea de condamnat, în condiții contrare prevederilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În condițiile art. 4734 alin. (6) Cod de Procedură Penală RM, se reduce pedeapsa condamnatului Moscalciuc Vladimir *****, cu 1582 zile, pentru perioada de 719 zile în care condamnatul cu calitatea de prevenit s-a aflat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13 – Chișinău, cu calcularea a 2 zile de închisoare pentru 1 zi de arest preventiv.
În condițiile art. 4734 alin. (4) Cod de Procedură Penală RM, se reduce pedeapsa condamnatului Moscalciuc Vladimir *****, cu 345 zile, pentru perioada de 1157 zile în care condamnatul s-a aflat în detenție în Penitenciarul nr. 13 – Chișinău, cu calcularea a 3 zile de reducere pentru 10 zile de detenție.
Termenul pedepsei definitive stabilite lui Moscalciuc Vladimir ***** conform sentinței de condamnare, se reduce cu 1927 (una mie nouă sute douăzeci și șapte) de zile. În privința perioadei rămase de 7 (șapte) zile, cu titlu de despăgubire, se acordă condamnatului Moscalciuc Vladimir *****, suma de bani în mărime de 350 (trei sute cincizeci) lei, și anume una unitate convențională, în care condamnatul a suferit încălcarea condițiilor de detenție, care urmează a fi încasată din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanțelor al R.M. Încheierea instanței judecătorești privind încasarea mijloacelor bănești se va executa în condițiile Codului de executare.
În rest alte cerințe se resping, ca neîntemeiate. Încheierea adoptată în condițiile art. 4732 Cod de Procedură Penală RM, este executorie imediat, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chişinău în termen de 10 zile de la data pronunțării, prin intermediul Judecătoriei Chişinău (sediul Ciocana)”, se menționează în Încheiere.
Încheierea integrală:
În ianuarie 2020, Curtea de Apel (CA) Chișinău a casat integral decizia Judecătoriei Chișinău care în august 2019 a redus cu șase ani și jumătate pedeapsa aplicată „hoțului în lege” Vladimir Moscalciuc, alias Makena.
Magistrații de la CA Chișinău au remis cauza la rejudecare la Judecătoria Chișinău, menționând că a fost calculat eronat termenul de reducere a pedepsei.
ZdG a scris anterior că, în cadrul cercetării judecătoreşti procurorii au stabilit că în anii 1999-2010, V. Moscalciuc condamnat şi deţinut în diferite penitenciare din republică, a format organizaţia criminală cu denumirea „Makena”, alcătuită din reuniuni de grupări criminale, una din care îşi desfăşura activitatea infracţională pe teritoriul Penitenciarului Pruncul.
Cu scopul de a crea fonduri băneşti pentru susţinerea organizaţiei în instituţiile penitenciare şi pentru atragerea altor membri din rîndurile deţinuţilor, membrii reţelei interlope îi şantajau pe alţi condamnaţi ai penitenciarelor. Ultimii fiind ameninţaţi cu moartea, erau impuşi să achite sume impunătoare de bani. Aceste sume erau extorcate de la apropiaţii persoanelor condamnate care se aflau în libertate, prin diferite scheme criminale create de către membrii organizaţiei criminale „Makena”.
Statul se declară vinovat în fața deținuților
Ziarul de Gardă a scris anterior că timp de opt luni, de la începutul lui 2019, 72 de condamnați au fost eliberați din închisorile din R. Moldova pe motiv că au fost deținuți în condiții inumane și degradante, care contravin art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Printre aceștia se numără și fostul sportiv Ion Șoltoianu, condamnat în 2013 la 12 ani de închisoare pentru omor, păstrare ilegală de arme şi pentru şantaj, dar și fostul premier Vlad Filat. În total, în această perioadă, peste 2 500 de persoane aflate în instituțiile de detenție din R. Moldova s-au plâns pe condiții contrare prevederilor CEDO și au solicitat compensarea respectivelor condiții prin reducerea termenului de detenție sau despăgubiri bănești. Se întâmplă după ce autoritățile au pus în aplicare un mecanism la nivel național, privind compensarea condițiilor de detenție necorespunzătoare.