Judecătoria Chișinău a anulat ordinul prin care fostul șef al Direcției Educație a sectorului Buiucani a fost demis pentru abuz în serviciu: autoritățile, obligate să-i achite salariul pentru 8 luni pentru absenţa forţată de la muncă
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani a anulat ordinul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a mun. Chișinău din 17 august 2020 cu privire la destituire lui Ion Vrînceanu din funcția de șef al Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buiucani din municipiul Chișinău.
Cauza a fost examinată de către judecătorul Marcel Gandrabur, hotărârea în acest sens fiind pronunțată la 20 aprilie curent.
Odată cu anularea ordinului cu privire de destituirea din funcția de șef al Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buiucani, lui Vrînceanu, care a fost demis fiind suspectat de abuz în serviciu, urmează să-i fie achitat salariul pentru absența forțată de la muncă pentru perioada 17 august 2020 – 20 aprilie 2021, cu reținerea sumelor obligatorii ce urmează a fi vărsate în bugetul public național și bugetul asigurărilor sociale.
În context, instanța de judecată a respins pretenția lui Vrînceanu de a fi repus în funcţia de șef al Direcției Educație Buiucani.
Hotărârea instanței de judecată:
Hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 30 zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii judecătorești, prin intermediul Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.
La 17 august 2020 Ion Vrînceanu a fost demis, din nou, din funcția de șef al Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buiucani din municipiul Chișinău pentru abuz în serviciu.
În aprilie 2019 fostul șef al Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buiucani, mun. Chișinău, Ion Vrânceanu, găsit vinovat de Curtea de Apel Chișinău de fals în declarația de avere și condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, a fost restabilit în funcție.
Ion Vrânceanu a condus Direcția Educație a sectorului Buiucani din municipiul Chișinău din anul 1997. De atunci averea familiei sale a crescut constant.
Vrânceanu a fost pus sub urmărire penală la începutul anului 2015, fiind acuzat de fals în declarația de avere pentru anul 2013 și de abuz în serviciu primind interdicția de a ocupa funcții publice timp de trei ani. Ancheta stabilise atunci că el nu a declarat mai multe bunuri imobile, dar și 7 conturi bancare pe care le deţinea împreună cu familia, închise în anul 2013, și pe care se aflau sume de peste 2 milioane de lei şi 29 de mii de euro, scrie Moldova Curată.