Inițiativa legislativă care prevede evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, reexaminată de Parlament
Parlamentul a reexaminat joi, 17 august, proiectul de lege privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Se întâmplă după ce președinta Maia Sandu nu a promulgat legea și a restituit-o Legislativului pentru modificări.
În scrisoarea de reexaminare transmisă Parlamentului de către președinta Maia Sandu se menționează că „exercițiul de evaluare externă este însoțit de o multitudine de riscuri, iar pentru reducerea lor, sunt necesare contrabalanțe legislative”.
„Ceea ce este stipulat în demersul de reexaminare este uniformizarea prevederilor legii cu privire la evaluarea tuturor judecătorilor și procurorilor cu prevederile legii cu privire la evaluarea judecătorilor CSJ în ceea ce ține criteriul de integritate etică, care era diferit în cele două legi”, a menționat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.
Totodată, comisiile de evaluare a judecătorilor și procurorilor vor lua în considerare hotărârile judecătorești irevocabile, cu excepția celor care sunt considerate arbitrare sau vădit nerezonabile. În plus, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și ale Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) vor putea fi contestate și de Comisia de evaluare, nu doar de subiecții supuși evaluării. Contestația se va depune la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), unde va fi examinată în termen de 30 de zile de către un complet format din primii trei judecători care au promovat evaluarea și nu au activat în cadrul CSJ până la data de 31 decembrie 2022.
Inițiativa legislativă care prevede evaluarea externă a judecătorilor și a procurorilor a fost adoptată de Parlament la sfârșitul lunii iulie. Proiectul de lege reprezintă cea de-a treia etapă a mecanismului de vetting și ultima etapă a reformei sistemului de justiție. Este, potrivit Parlamentului, și una dintre condiționalitățile de bază ce rezultă din Acordul de asociere R. Moldova-Uniunea Europeană.