Examinarea plângerilor șefului suspendat al Procuraturii Anticorupţie împotriva ANP, pentru escortarea la şedinţele de judecată cu cătuşele pe mâini, remisă Judecătoriei Chișinău
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a soluționat conflictul negativ de competență și a constatat competența Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, la judecarea cauzei în contencios administrativ intentată la acțiunea depusă de către șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) cu privire la contestarea actului administrativ. Astfel, CSJ a decis să remită cauza spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
La 13 martie 2020, Viorel Morari a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, cerere de chemare în judecată în procedura contenciosului administrativ împotriva ANP. Morari solicita constatarea existenței deficiențelor în procesul de aplicare de către funcționarii publici cu statut special a mijloacelor speciale – cătușe, și în procesul de interacțiune cu mass-media, în ambele cazuri a preveniților ce au deținut funcții de demnitate publică sau/și în cazul cauzelor penale de rezonanță social-sporită și impunerea ANP de a întreprinde măsuri concrete ce ține de reglementarea procedurilor în cazul preveniților care au deținut funcții de demnitate publică sau/și în cazul cauzelor penale de rezonanță social-sporită sub aspectul aplicării mijloacelor speciale și de interacțiune cu reprezentanții mass-media în timpul escortării la ședințele de judecată în vederea evitării lezării în continuare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Prin încheierea din data de 18 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a declarat inadmisibilă acțiunea, iar la 29 iunie 2020 Curtea de Apel Chișinău a anulat această încheiere.
Prin încheierea din 09 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, la demersul reprezentantului Administrației Naționale a Penitenciarelor, s-a strămutat cauza după competență, la Curtea de Apel Chișinău, care a sesizat CSJ pentru soluționarea conflictului negativ de competență apărut între Curtea de Apel Chișinău și Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani.
Printr-o încheiere dictată la 19 mai curent, CSJ a decis să remită cauza spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
Viorel Morari a fost reținut pe 19 ianuarie 2020, în aceeași zi fiind pus sub învinuire pentru „exces de putere”, „fals în acte publice”, „reținerea sau arestarea ilegală” și „tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.
Judecătoria Chișinău a început examinarea dosarului Morari pe 14 februarie 2020, când fostul șef al Procuraturii Anticorupție a fost eliberat din arest preventiv. De fiecare dată, Morari a fost escortat la şedinţele de judecată cu cătuşele pe mâini. Angajaţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor s-au justificat că regulamentul prevede aplicarea cătuşelor în timpul escortării reţinuţilor, indiferent de infracţiunea care li se imputează.
Viorel Morari pledează nevinovat și susține că dosarele ar fi o comandă politică după ce a decis să repornească dosarul penal privind presupusa finanțare din străinătate a Partidului Socialiștilor, precum şi o răzbunare din partea lui Veaceslav Platon pentru că i-au fost intentate mai multe dosare şi pentru că a fost condamnat la ani grei de închisoare.