Ex-președintele Curții de Apel vrea să plece „onorabil” din sistem. Indemnizația pe care urmează să o primească
Ion Pleșca pleacă din funcția de judecător de la Curtea de Apel Chișinău. Ex-președintele Curții de Apel a depus luni, 6 aprilie, o cerere în acest sens, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Odată cu plecarea din sistemul judecătoresc, Pleșca ar urma să primească o indemnizație unică de aproape jumătate de milion de lei.
În cererea semnată, magistratul Ion Pleșca scrie că a cerut eliberarea din funcție din proprie inițiativă în legătură cu „demisia onorabilă”. Astfel, odată cu plecarea din sistemul judecătoresc, Pleșca cere și indemnizația unică prevăzută de lege.
Ion Pleșca – 32 de ani în sistemul judecătoresc
Ion Pleșca și-a început activitatea în sistemul judecătoresc pe 22 iunie 1987. Atunci, Pleșca a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria sectorului Botanica, mun. Chișinău. Mai târziu, în iulie 2011, Pleșca a fost numit, prin transfer în funcţia de judecător la Curtea de Apel Chişinău (Decret nr 208-VI). Acolo, din 2011 până în 2019, a deținut două mandate consecutive, de câte 4 ani, în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. În total, Ion Pleșca a activat 32 de ani în funcție de judecător.
Indemnizație unică de aproape jumătate de milion de lei
Legea cu privire la statutul judecătorului prevede că magistratului demisionat sau pensionat i se plăteşte o indemnizaţie unică de concediere. Aceasta este egală cu 50% din produsul înmulţirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de judecător.
Potrivit declarației pe venit pentru anul 2018, Pleșca a indicat un venit obținut la locul de muncă de bază în valoare de 368 599 lei, adică aproximativ 30 716 lei lunar.
Astfel, în urma unor calcule, Ion Pleșca ar urma să primească o indemnizație unică de aproape jumătate de milion de lei – mai exact 491 456 lei.
Decizia lui Pleșca de a pleca din sistemul judecătoresc vine la mai puțin de 2 săptămâni după ce, Cabinetul de miniștri condus de Ion Chicu, a avizat pozitiv un proiect de lege care prevede că judecătorii ar putea ieşi la pensie la vârsta de 63 de ani şi fără a primi o indemnizaţie unică de 50 la sută din produsul salariului mediu lunar şi al anilor de activitate.
Potrivit declarației de avere pentru anul 2018, Pleșca deține un teren intravilian cu suprafața de 0,085 ha, în valoare de 708 074 Lei, dobîndit în anul 1997, Decizia Primăriei mun. Chişinău, o casă de locuit cu suprafața de 237,3 m.p., în valoare de 1 559 884 Lei, dobîndită în perioada anilor 1997 – 2001, construcţie proprie, avere imobilă cu suprafața de 34,8 m.p., în valoare de 265 249 Lei, dobîndit în anul 2001, contract de donaţie și un apartament cu suprafața de 88 m.p., în valoare de 1 000 000 Lei, dobîndit în anul 2010, contract de investiţie. Detalii aici