Dupa o pauza de câteva săptămâni, CSM anunță ședință: O scrisoare a președintei Sandu, pe agendă
Marți, 2 noiembrie, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se vor întruni în ședință. Pe ordinea de zi sunt programate 23 de subiecte, printre care și o scrisoare adresată de către președinta R. Moldova, Maia Sandu, în adresa CSM.
Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, Nina Cernat, membra CSM, ne-a comunicat că în cadrul ședinței de marți, 2 noiembrie, Consiliul Superior al Magistraturii va examina scrisoarea depusă de către președinta R. Moldova, Maia Sandu, cu privire la verificarea suplimentară a unui magistrat pentru numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.
Solicitați de ZdG, reprezentanții Președinției ne-au comunicat că este vorba despre magistrata Inga Gorlenco.
„Președinta R., Maia Sandu, a restituit dosarul judecătoarei Inga Gorlenco, expediat anterior, precum și Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 192/20 din 7 septembrie 2021 pe motiv că nu a fost respectată procedura atunci când CSM a propus repetat președintelui țării numirea în funcție a judecătoarei până la atingerea plafonului de vârstă”, ne-au comunicat reprezentanții Președinției.
CSM va examina demersul președintelui interimar al Judecătoriei Chișinău, Vitalie Stratan, referitor la transferul judecătorului Eugeniu Beșelea de la sediul Buiucani la sediul Centru al instanței. Anterior ZdG a scris că, în august curent, Eugeniu Beșelea, magistratul de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a înaintat declarația de abținere de la examinarea cauzei penale în care este vizat deputatul Partidului „ȘOR” Denis Ulanov în prima ședință de judecată. Beșelea a făcut parte din completul de judecători care a emis decizii pe mai multe dosare de rezonanță, precum: „Laundromat”, „Dosarul mitei pentru cinci judecătoare”. Detalii aici.
Membrii CSM vor examina cererea de demisie a judecătorului Ion Dodon de la Judecătoria Căușeni, cererea magistratei Rosița Rusu-Parii de la Judecătoria Soroca, referitor la suspendarea din funcție în legătură cu acordarea concediului parţial plătit pentru îngrijirea copilului, dar și cererea judecătoarei Lilia Potînga de la Judecătoria Ungheni, referitor la anularea suspendării din funcție în legătură cu acordarea concediului parţial plătit pentru îngrijirea copilului minor.
În context, CSM va dezbate subiectul cu privire la acordarea gradului de calificare a magistraților – Veronica Negru, CA Chișinău; Anatolie Galben, CA Chișinău; Gheorghe Mîțu, Judecătoria Chișinău.
Membrii CSM vor examina demersurile unor președinți, referitor la conferirea titlului onorific „Veteran al sistemului judiciar” și Diploma de Onoare.
Agenda CSM: