Decizia CSJ în legătură cu cererea ex-deputatului român Cristian Rizea privind strămutarea judecării cauzei cu privire la prelungirea arestului în cazul său de la Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, la o altă instanţă egală în grad
Magistrații de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) au respins cererea înaintată de Corina Stratan, avocata ex-deputatului român Mihai Cristian Rizea, învinuit de procurori de dobândirea cetățeniei R. Moldova cu abateri, privind strămutarea judecării cauzei intentată la demersul procurorului în Procuratura Generală, Liliana Nani, cu privire la prelungirea arestului preventiv față de fostul deputat român, de la Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana la o altă instanţă egală în grad.
O încheiere în acest sens a fost emisă de către Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componență magistraților Iurie Diaconu, Liliana Catan Victor Boico la data de 7 aprilie curent. Potrivit magistraților, cererea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Potrivit Încheierii publicate pe portalul instanței supreme, la 10 martie curent, Corina Stratan, apărătoarea ex-deputatului român Mihai Rizea Cristian, învinuit de procurori de dobândirea cetățeniei R. Moldova cu abateri, a înaintat o cerere prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei penale privind examinarea demersului procurorului cu privire la prelungirea arestului, de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana la o altă instanță egală în grad, pe motiv că nu este de acord cu faptul examinării demersului de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, în special de judecătorul Pavliuc Ghenadie.
„La materialele cauzei este anexată încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 12.03.2021, prin care judecătorul Pavliuc Ghenadie deja a examinat și a admis integral demersul procurorului cu privire la prelungirea măsurii preventive – arestul preventiv, în privința lui Mihai Rizea Cristian, pe termen de 30 de zile, demers care stă la baza prezentei cererii de strămutare. În situația în care Mihai Rizea Cristian ar fi depistat circumstanțe prevăzute la art. 33 Cod de procedură penală, care ar fi exclus, în opinia sa, participarea judecătorului la examinarea demersului procurorului, el urma să declare recuzare judecătorului. Faptul că anterior judecătorul Pavliuc Ghenadie a examinat asemenea demersuri în privința lui Mihai Rizea Cristian nu excludea dreptul lui de a exercita funcția sa în examinarea demersului dat, dacă nu este prezentat motiv legitim ce ar indica contrariul.
În asemenea împrejurări, Colegiul penal conchide, că motivele invocate în cerere nu pot servi drept temei de strămutare a cauzei, nu sunt invocate argumente concrete și obiective ce ar confirma necesitatea strămutării cauzei în altă instanță egală în grad. Mai mult ca atât, prin examinarea demersului procurorului de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana la 12.03.2021 în privința lui Mihai Rizea Cristian, situația conflictuală care a stat la baza apariției cererii de strămutare s-a epuizat. Prin urmare, Colegiul penal, reieșind din circumstanțele stabilite, ajunge la concluzia că cererea de strămutare urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată”, se menționează în decizia CSJ.
Decizia integrală:
Ex-deputatul român a fost reținut la Chișinău, la 3 noiembrie 2020. Acesta a fost reținut de ofițerii de investigații ai Direcției Investigații Criminale a INI al IGP în jurul orei 16:15.
La 5 noiembrie 2020, Ministerul Justiției de la Chișinău a anunțat că a recepționat cererea de extrădare a fostului deputat român. Mihai Rizea Cristian, care luni a rămas fără cetățenia moldovenească, iar marți a fost reținut la Chișinău.
La 31 martie curent reprezentanții Procuraturii Generale au anunțat că ex-deputatul român Cristian Rizea, învinuit de procurori de dobândirea cetățeniei R. Moldova cu abateri, a fost prin cu fals în declarații, menționând că la 30 martie curent Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare în judecată dosarul de învinuire a ex-deputatului, care a primit cetățenia R. Moldova prin procedura de recunoaștere a cetățeniei, în anul 2017.
Cristian Rizea se află în căutare internațională pe canalele Interpol cu scop de arest și extrădare din 19.03.2019, în vederea executării pedepsei privative de libertate în România pe un termen de 4 ani și 8 luni pentru infracțiunea de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, conform senținței definitive emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
Monitorul Oficial din această dimineață arată că Dodon a semnat fix 5 decrete cu numărul de ordine 162,163, 164, 165 și 166. Nu e clar care a fost urgența, de vreme ce primele 4 decrete prevăd doar subiecte ce țin de acordarea sau retragerii cetățeniei unor persoane, iar al 5-lea prevede aprobarea unor simboluri teritoriale ale comunei Lipnic. Alte „decrete cu promovarea unor legi, subiecte ce țin de stabilitatea economică și socială pe perioada de criză și pandemie” despre care spune Dodon, nu se regăsesc cel puțin în ediția de astăzi a Monitorului Oficial.