Data în care încetează mandatul șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin

UPDATE 16:35 Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG), Violina Moraru, a declarat pentru Ziarul de Gardă că șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, urmează a fi eliberată din funcție pe 5 martie 2025.
„(…) Pe 19 februarie 2025, în Procuratura Generală a fost înregistrată cererea de eliberare din funcție prin demisie a procurorului menționat. Pe 28 februarie 2025, examinând actul de demisie, procurorul general, Ion Munteanu, a decis admiterea cererii și încetarea raporturilor de muncă începând cu 05 martie 2025”, a precizat Violina Moraru.
Știrea inițială:
Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) urmează să numească în ședința de marți, 4 martie, un șef interimar la Procuratura Anticorupție (PA), potrivit agendei publicate de Consiliu.
În contextul în care șefa PA, Veronica Dragalin, a cerut demisia din funcție începând cu data de 21 martie 2025, am întrebat reprezentanții PA și pe cei ai Procuraturii Generale (PG) data exactă a eliberării din funcție. Nu am primit niciun răspuns deocamdată.

Pe 19 februarie 2025, șefa PA, Veronica Dragalin, a anunțat că a depus cerere privind demisia din funcție, „cu speranța” că proiectul de lege privind comasarea celor două procuraturi specializate – PA și PCCOCS – „nu va merge înainte”.
„Mi-am dedicat viața profesională pentru a susține statul de drept și a lupta împotriva corupției. În ultimele zile am ajuns la concluzia dificilă și dureroasă că însăși fundația eforturilor de combatere a corupției pe care le-am construit este acum sub o amenințare gravă. Legea propusă de 29 de deputați, care presupune lichidarea PA, este un atac asupra sistemului de justiție. Acest proiect de lege subminează progresul pe care l-am făcut, compromite independența justiției și slăbește capacitatea țării noastre de tragere la răspundere penală pe cei aflați la putere care încalcă legea.
Stimați deputați, vă îndemn să reflectați cu atenție asupra consecințelor acestei decizii. Lichidarea PA va avea implicații grave și periculoase pentru statul de drept în R. Moldova și pentru parcursul european consacrat în Constituția R. Moldova (…). Prin aprobarea acestei legi transmiteți mesajul că justiția poate fi influențată din capricii politice. Transmiteți mesajul, către toți procurorii și toți tinerii care ar dori să devină procurori, că cei care își asumă responsabilități importante pot fi înlăturați sau retrogradați din funcție. Transmiteți mesajul către moldovenii din diaspora că nu merită să te întorci acasă. Nu este prea târziu să schimbați parcursul în lupta împotriva corupției la nivel înalt.
Vă implor să vă gândiți la interesul cetățenilor, pentru care noi cu toții lucrăm, să protejați progresul pe care l-am făcut în lupta cu corupții și să votați împotriva acestei legi (…)”, a spus Dragalin.
Ulterior, inițiativa legislativă a fost votată de Parlament în prima lectură. Totuși, Dragalin și-ar fi pierdut oricum funcția, având în vedere că proiectul de lege prevede că la data încetării activității Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și a Procuraturii Anticorupție (PA), „mandatul procurorilor-șefi ai celor două procuraturi specializate și al adjuncților acestora, inclusiv al interimarilor, încetează de drept”.