CSJ respinge recursul Consiliului local Dancu și îi dă dreptate primarului, menținând decizia Curții de Apel prin care a fost anulată decizia cu privire la inițierea referendumului pentru revocarea alesului local
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins ca inadmisibil recursul Consiliului local Dancu împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admis apelul depus de primarul localității Vladimir Pretuleac, astfel fiind anulată decizia Consiliului local cu privire la inițierea și desfășurarea referendumului local privind revocarea primarului satului Dancu, Vladimir Pretuleac.
O încheiere în acest sens a fost emisă la 28 iunie curent de către Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componentă magistraților Maria Ghervas, Victor Burduh și Nina Vascan, decizia fiind irevocabilă.
„Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare şi întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument rezultă şi din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ şi anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului şi filtrului de admisibilitate. De asemenea, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită şi în contextul rolului şi funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea şi interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate şi a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental”, motivează magistrații CSJ în încheierea emisă.
La 24 iunie curent, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul depus de primarul de la Dancu, Vladimir Pretuleac, fiind casată hotărârea din 21 iunie 2021 a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, cu pronunțarea unei noi decizii de admitere a acțiunii.
Mai exact, Curtea de Apel a anulat decizia Consiliului local Dancu, raionul Hâncești din 20 mai 2021 cu privire la inițierea și desfășurarea referendumului local privind revocarea primarului satului Dancu, Vladimir Pretuleac. În motivarea deciziei, instanța de apel susține că deciziile Consiliului au fost adoptate cu abateri, nu a fost respectată procedura de vot secret, dar și că anexele acestor decizii privind inițierea plebiscitului pentru revocarea primarului nu conțin argumentele pentru desfășurarea unor astfel de acțiuni împotriva primarului.
„(…) Instanța de apel a reținut că faptele imputate Primarului satului Dancu Vladimir Pretuleac, de nerespectare a intereselor comunităţii locale, neexercitare în mod adecvat a atribuţiilor de ales local, încălcarea normelor morale şi etice, nu se bazează pe altceva decât declaraţiile consilierilor locali, astfel lipsind hotărâri judecătoreşti definitive, condamnări penale, contravenţionale, civile, decizii de sancţionare contravenţională a agenţilor constatatori, acte de constatare ale autorităţilor de control (Autoritatea Naţională de Integritate, Consiliului Concurenţei, Curtea de Conturi etc.), sau orice alte probe în afară de simple declaraţii”, se menționează în încheierea CSJ.
Astfel, prin recursul depus, Consiliul local Dancu a solicitat instanței supreme să anuleze decizia Curții de Apel și să mențină hotărârile Consiliului prin care, în urma unui vot de neîncredere al unui grup de cetățeni, a fost luată decizia de a fi organizat un referendum pentru demiterea primarului, fapt declarat inadmisibil de către magistrații CSJ.
Încheierea CSJ:
La 11 iunie curent, după decizia Consiliului local Dandu cu privire la inițierea și desfășurarea unui referendum pentru demiterea primarului de la Dancu, Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit, pentru data de 11 iulie, desfășurarea referendumului local în satul Dancu, raionul Hâncești. Ulterior, primarul Vladimir Pretuleac a contestat decizia la Curtea de Apel, cerând anularea Hotărârii CEC. La 18 iunie, magistrații de la Curtea de Apel au respins cererea primarului Vladimir Pretuleac și au calificat-o ca fiind neîntemeiată.
Deocamdată, decizia CEC privind organizarea referendumului rămâne în vigoare.
Acțiunile care îl vizează pe alesul local au loc în contextul în care anterior ZdG a scris că primarul Vladimir Pretuleac a convins antreprenorul care executa lucrările de asfaltare în localitate pe care o conduce, să construiască o porțiune de drum care trece prin fața porții sale și se termină la casa vecină, chiar dacă Consiliul Local decidea, în două rânduri, altceva.
Ziarul de Gardă a scris despre faptul că programul „Drumuri bune pentru Moldova”, redenumit în 2020 de către socialiști în „Drumuri bune pentru toți” s-a transformat, într-o localitate din raionul Hîncești, în „Drumuri bune pentru primar”.
Primarul localității Dancu, raionul Hâncești, Vladimir Pretuleac, a convins antreprenorul care executa lucrările să construiască o porțiune de drum care trece prin fața porții sale și se termină la casa vecină, chiar dacă Consiliul Local decidea, în două rânduri, altceva. Ca să ajungă asfalt până la poarta primarului, localnicii acuză că s-a renunțat la construcția altor segmente de drum, mai importante, fiind scurtat inclusiv drumul de acces spre cimitir, reparat și el în cadrul programului.
Ca să ajungă asfalt până la poarta primarului, localnicii acuzau că s-a renunțat la construcția altor segmente de drum, mai importante, fiind scurtat inclusiv drumul de acces spre cimitir, reparat și el în cadrul programului. Primarul recunoștea că el a fost cel care a întocmit și semnat schema prin care indica reparația drumului din fața casei sale, dar avea și argumente în acest sens: „La primar vine și președintele țării, iată a fost Igor Nicolaevici…. Totuși, și eu am mașină, și plătesc impozite”, se apăra primarul. Vladimir Pretuleac este primar al comunei Dancu din anul 2007, când a fost ales pe listele Alianței Moldova Noastră. În 2011, 2015 și 2019 a câștigat mandatele de primar, reprezentând Partidul Democrat din Moldova.
În martie 2021, Procuratura raionului Hâncești a pornit o cauză penală pe faptul abuzului de serviciu comis pe parcursul anului 2020 de către conducerea Primăriei Dancu, raionul Hâncești, în procesul de reparație a drumului spre casa primarului, fapt făcut public de ZdG la început de noiembrie 2020.