CSJ a casat decizia CA în cazul omorului în care figureză fostul deputat PD Constantin Țuțu și trimite dosarul la rejudecare
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a casat total decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chișinău din 17 aprilie 2019, în cauza penală în care figurează fostul deputat al Partidului Democrat (PDM) Constantin Țuțu şi a dispus rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel, într-un alt complet de judecată. Decizia a fost pronunțată de CSJ pe 30 decembrie.
În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide:
„Admite recursurile ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de Circumscripție Chișinău Cătălin Scutelnic, avocatul Ion Vizdoga în numele inculpatului Ion Corcodel și avocatul Emanoil Polșnița în numele succesorului părții vătămate Tatiana Veretca, casează total decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chișinău din 17 aprilie 2019, în cauza penală în privința inculpaților Corcodel Ion XXXXX, Pruteanu Oleg XXXXX, Țuțu Constantin XXXXX, Cojocaru Vasili XXXXX Colomeiciuc Dmitri XXXXX, şi dispune rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel, într-un alt complet de judecată. Decizia nu este susceptibilă căilor de atac, publicată integral la 30 decembrie 2019”, se arată în decizia CSJ.
Decizia CSJ:
După zeci de şedinţe de judecată şi un lung şir de amânări, pe 13 mai 2016, deputatul democrat Constantin Ţuţu a fost achitat în dosarul penal deschis în aprilie 2012 după omorul lui Alexei Veretca în curtea unui restaurant din Codrii Orheiului. De pedepse au scăpat atunci toţi figuranţii din dosar, cu excepţia lui Ion Corcodel, cel care a recunoscut că l-a împuşcat pe Veretca şi care s-a ales cu opt ani de închisoare.
Atunci, deputatul Constantin Ţuţu, a cărui acuzaţie a fost recalificată în huliganism, a fost achitat pe motiv că „fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii”.
Membrii completului de judecată care l-a achitat atunci pe Țuțu au fost, în ultimii ani, protagoniştii unor cazuri cel puţin neobişnuite. Unul dintre judecători a fost înlocuit, pe parcurs, altul s-a ales cu un dosar penal, în timp ce biroul celui de-al treilea magistrat a fost incendiat.
Fostul deputat democrat Constantin Țuțu a fost anunțat în căutare internațională la 27 septembrie de către Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Fostul deputat este cercetat în baza art. 326 Cod penal, trafic de influență, pentru că ar fi pretins și luat 20 de mii de euro de la apropiații unui bărbat care se afla în arest în toamna anului 2017. Țuțu ar fi promis că ar avea influență asupra procurorilor și va interveni pentru eliberarea celui arestat. Nu este clar deocamdată de ce dosarul a fost pornit abia acum, la doi ani după ce faptele ar fi fost comise.
La 1 octombrie, procurorul general interimar Dumitru Robu a pornit urmărirea penală pe faptul îmbogățirii ilicite comise de către deputatul Constantin Țuțu, în perioada anilor 2014 – 2018.
În perioada 2014-2018 Constantin Țuțu a fost deputat în facțiunea Partidului Democrat, partid condus atunci de Vladimir Plahotniuc. După schimbarea guvernării, în iunie 2019, deputatul a părăsit R. Moldova.