Conceptul privind crearea instanței judecătorești anticorupție, făcut public de Președinție. Magistrații vor examina toate cauzele de la PA și ANI
Instituția prezidențială anunță despre elaborarea conceptului privind crearea instanței judecătorești specializate anticorupție, care a fost solicitată în urma ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS) din luna martie 2023.
Potrivit documentului publicat, „pentru realizarea obiectivului de luptă cu corupția și în special pentru a asigura celeritatea examinării dosarelor complexe de corupție, dar și calitatea examinării lor, se propune crearea instanţei judecătorești specializate anticorupție. Stabilirea unor criterii dedicate la numirea judecătorilor şi specializarea lor pe dosarele de corupție va garanta atingerea acestor obiective”.
Aceasta va fi o instanţă separată de primul nivel (judecătorie specializată), iar pentru examinarea apelurilor, va fi creat un colegiu specializat la Curtea de Apel Chişinău.
Astfel, în competenţa judecătoriei vor fi toate cauzele de la Procuratura Anticorupție si toate contestațiile pe actele Autorității Naționale de Integritate (ANI) inclusiv cererile de confiscare a averii nejustificate.
Conform conceptului, instanţa va avea până la 15 judecători, selectați prin concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în bază de merit şi experiență, și numiți, inclusiv prin transfer, de către preşedinta R. Moldova. Aceștia vor avea salariu „apropiat de cel al unui judecător la Curtea Supremă după reformă (în jur de 45 mii lei). Salariul grefierilor și asistenților la fel va fi semnificativ majorat”.
„Ca garanții suplimentare, judecătorii vor beneficia de paza de stat la solicitare și locuințe de serviciu pentru cei din afara Chișinăului. Totodată legea propune un mecanism dedicat de verificare a integrității, de către ANI (verificarea anuală a declarațiilor) și de către CSM (verificare periodică)”, se mai arată în documentul conceptului.
Judecătorii de la instanța anticorupție vor avea un mandat de 5 ani, după care vor reveni la poziția anterioară de judecător sau vor fi transferați în funcția de judecător la prima instanță în Chișinău.
Concept_13.06.2023 by Ziarul de Gardă on Scribd
Proiectul legii privind instanța judecătorească anticorupție va fi înaintat în Parlamentul și consultările publice cu privire la proiectul legii vor avea loc pe platforma parlamentară.
Președinția invită toți subiecții interesați să prezinte propuneri și recomandări până la data de 23 iunie 2023, inclusiv în format electronic, la adresele: v.bradautanu@prm.md, g.gutu@prm.md.
După ședința CSS din 20 martie 2023, în cadrul căreia urmau a fi discutate „blocajele din procesul de reformă a justiţiei şi modalităţile de depăşire eficientă a acestora”, în contextul Adunării Generale a Judecătorilor la care nu au fost aleși noii membri CSM, Maia Sandu a susținut o conferință de presă în care a anunțat că CSS a venit cu următoarele decizii și recomandări:
- Accelerarea creării CSM-ului. CSM urmează să fie funcțional în timp de 30 de zile, nu mai târziu. Parlamentul va numi membrii non-judecători care au trecut evaluarea Comisiei Pre-Vetting și din acești membri se va crea CSM și va funcționa indiferent de ce decid judecătorii.
- Parlamentul va pregăti cadrul legal pentru a crearea Curții Anticorupție în termeni restrânși și, ulterior, noul CSM va anunța concurs pentru selectarea judecătorilor pentru Curtea Anticorupție. Această Curte va investiga dosarele de corupție mare și se va ocupa de corupția din sistemul judecătoresc. Această Curte trebuie să fie funcțională în cel mult 3 luni.