Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ CA Chișinău a publicat…

DOC CA Chișinău a publicat hotărârea integrală cu privire la respingerea cererii depusă de Stoianoglo împotriva CSP

Sursa foto: ZdG

Marți, 2 noiembrie, Curtea de Apel (CA) Chișinău a declarat inadmisibilă cererea depusă de către procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo împotriva Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) prin care, prin intermediul avocaților săi, a contestat hotărârea CSP în urma căreia a fost inițiată urmărirea penală în privința lui.

În Încheierea Curții de Apel (CA) Chișinău publicată miercuri, 3 noiembrie, care se întinde pe 16 pagini, se menționează că „pretinsa acţiune înaintată de către Alexandr Stoianoglo, nu întrunește condițiile de admisibilitate, aceasta urmând a fi declarată inadmisibilă”.

„Acţiunea înaintată de Alexandr Stoianoglo împotriva CSP cu privire la contestarea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr.1-122/2021 din 5 octombrie cu privire la examinarea adresării deputatului Lilian Carp vizând pretinsele acțiuni ilegale comise de procurorul general Alexandr Stoianoglo, nu răspunde exigenţilor de admisibilitate, motiv din care urmează a fi declarată inadmisibilă în temeiul art. 207 alin.(2) lit. e) din Codul administrativ. Referitor la solicitarea privind suspendarea actului contestat, Completul de judecată a însușit-o odată cu examinarea aspectelor de admisibilitate a acțiunii. Prin urmare, concluzia asupra inadmisibilității prezentei acțiuni exclude necesitatea soluționării cererii de suspendare. Or, la caz, însuși inadmisibilitatea acțiunii pe motivele analizate exclude orice posibilitate de suspendare a hotărârii contestate”, se menționează în hotărârea instanței de Apel.

În context, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curţii de Apel Chișinău, dispune:

Se declară inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ înaintată decătre Alexandr Stoianoglo împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr.1-122/2021 din 05.10.2021, pe motiv că, reclamantul nu poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul art.17 Cod administrativ. Se explică reclamantului Alexandr Stoianoglo, că declararea acțiunii ca inadmisibilă în temeiul art.207 alin.(2) lit. e) Cod administrativ exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiași reclamant cu aceeași acțiune. Încheierea poate fi atacată cu recurs în Curtea Supremă de Justiție în termen de 15 zile din momentul comunicării, prin intermediul Curții de Apel Chișinău”.

Încheierea integrală emisă de CA Chișinău:

La 6 octombrie procesul de judecată dintre procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo CSP a fost repartizat spre examinare magistratei de la Curtea de Apel Chișinău, Veronica Negru. Detalii aici.

Citiți și: DOC/ Curtea de Apel Chișinău a declarat inadmisibilă cererea înaintată de Alexandr Stoianoglo împotriva CSP

La 5 octombrie, avocații procurorului general suspendat și reținut pentru 72 de ore Alexandr Stoianoglo au atacat la CA Chișinău hotărârea CSP prin care au admis sesizarea depusă de deputatul PAS Lilian Carp împotriva acțiunilor procurorului general Alexandr Stoianoglo în urma căreia procurorul anticorupție Victor Furtuna a inițiat urmărirea penală în privința șefului PG. Avocații procurorului general suspendat au solicitat încetarea executării hotărârii CSP. Un anunț în acest sens a fost făcut de către unul dintre adjuncții suspendați ai procurorului general suspendat Ruslan Popov, în cadrul unei conferințe de presă. Detalii aici.

Mascații SIS împreună cu procurorul anticorupție Victor Furtună care a dispus inițierea urmării penale pe numele lui Stoianoglo în baza sesizării depusă de deputatul PAS Lilian Carp au descins marți seară, 5 octombrie, în clădirea Procuraturii Generale.

Citiți și: Avocați și juriști, despre suspendarea și reținerea lui Alexandr Stoianoglo: „Sper că nu vor face justiție pentru show-uri, dar chiar sunt probe”. „Într-un stat de drept procurorul de caz nu decide inițierea urmării penale într-o oră și 30 de minute”

În jurul orei 21:00, după trei ore de percheziții, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost escortat de mascați ai Serviciului de Informație și Securitate (SIS) din clădirea Procuraturii Generale. DETALII AICI.

Potrivit procurorului anticorupție Victor Furtună, acuzatorul care a dispus inițierea urmăririi penală în privința lui Stoianoglo, șeful suspendat al Procuraturii Generale (PG) este cercetat pentru abuzul de serviciu, corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu.

Conform informațiilor obținute de ZdG, oficial, Stoianoglo este învinuit de săvârșirea a cinci infracțiuni penale în perioada anilor 2011 (atunci când deținea funcția de deputat) și 2021 (deținând funcția de procuror general).