Avocații lui Șor au solicitat, din nou, strămutarea dosarului la o altă instanță egală în grad și înlăturarea avocatului garantat de stat. Motivul invocat – imaginile video în care apare apărătorul în timp ce-i transmite o pungă neagră judecătorului Berdilă. Decizia CSJ
Pentru a șaptea oară avocații lui Ilan Șor – politicianul condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, au cerut strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Șor, de la Curtea de Apel Cahul, la o altă instanță egală în grad. De această dată, motivul invocat de avocații angajați și plătiți de Șor sunt imaginile video în care apare avocatul Nicolea Bojenco, apărătorul garantat de stat, în timp ce îi transmitea lui Tudor Berdilă, judecătorul-raportor în dosarul lui Ilan Șor, o sacoșă neagră, în timp ce ambii se aflau la o spălătorie auto. Și de această dată, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins solicitarea apărătorilor lui Șor, ca fiind neîntemeiată.
Încheierea în acest sens a fost pronunțată joi, 12 mai, de către Colegiul penal al CSJ, în componența magistraților – Diaconu Iurie, Guzun Ion şi Catan Liliana. Aceasta este a 7-a cerere de strămutare depusă de avocații lui Șor.
Încheierea CSJ este irevocabilă.
Astfel, în susținerea cererii avocații Iulian Balan, Aureliu Colenco și Denis Calaida au invocat în calitate de temei pentru dispunerea strămutării cauzei imaginile video, care au apărut în spațiul public la 5 mai.
De fapt, cei trei avocați angajați de Șor pentru a-l apăra în instanță au cerut și înlăturarea apărătorului Nicolae Bujenco, avocatul garantat de stat, acuzându-l pe acesta că ar fi „un agent al magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Cahul”.
„Imaginile video promovate intens în mass-media, publicate la data de 05.05.2021 şi intitulate generic ,,Avocatul lui Ilan Şor îi transmite o pungă unui judecător de la Curtea de Apel Cahul”, nu fac decât să demonstreze legăturile strânse dintre judecătorul raportor şi avocatul garantat de stat, care a fost implicat în proces la solictarea şi insistenţa completului de judecată, iar, numeroasele solicitări de excluderea a acestuia din proces, precum şi propunerile şi cererile de recuzare înaintate din aceste raţionamente au fost respinse, legături care demaschează că de fapt, avocatul garantat de stat nu exercită apărarea inculpatului în mod efectiv şi 2 corect, ci mai degrabă pare a fi un agent al magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Cahul. (…) Obiectivitatea şi nepărtinirea judecătorilor poate fi ştirbită de următorul lucru: dacă soluţia adoptată va fi una de reabilitare a inculpatului, atunci acest fapt va alimenta convingerea publicului despre influenţarea judecătorilor şi va fi făcută legătură cu pretinsa întâlnire a judecătorului Berdilă Tudor cu avocatul, mediatizată pe larg în presă. Sau, dacă soluţia emisă în cauză va fi una de condamnare, va exista percepţia că judecătorii au decis astfel pentru a exclude orice bănuieli despre influenţarea acestora , în detrimentul caracterului echitabil al procedurii. În oricare dintre aceste ipoteze despre care există o bănuială rezonabilă că ar putea exista, judecătorii Curţii de Apel Cahul nu vor putea examina în mod imparţial cauza; – refuzul judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Cahul de a înlătura avocatul garantat de stat Bojenco Nicolae, fapt ce încalcă grav dreptul fundamental la apărare”, se menționează în argumentarea solicitării făcută de avocați.
Magistrații CSJ au respins solicitarea celor trei avocați ai lui Șor, motivând că circumstanţele invocate nu sunt
relevante și nu pot servi temei pentru strămutarea cauzei
„Circumstanţele invocate de către avocaţii Balan Iulian, Colenco Aureliu şi Calaida Denis în numele inculpatului, precum că obiectivitatea şi nepărtinirea judecătorilor Curţii de Apel Cahul poate fi ştirbită din motivul pretinsei întâlniri a judecătorului Berdilă Tudor cu avocatul Bojenco Nicolae, nu sunt relevante și nu pot servi temei pentru strămutarea cauzei.
(…)Colegiul penal ține să sublinieze că, motivele expuse în susţinerea cererilor de strămutare, privind pretinsa imparțialitate a judecătorilor Curții de Apel Cahul, potrivit legii nu constituie temei de strămutare, deoarece circumstanțele noi indicate în cerere, nu cad sub incidența instituției strămutării judecării cauzei, astfel fiind criticate acțiunile judecătorilor pentru modul în care derulează procesul de judecare a cauzei penale, fiind invocate aceleași caracteristici de pretinsă imparțialitate a judecătorilor”, se menționează în Încheierea CSJ.
Încheierea CSJ din 12 mai:
La 6 mai curent, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins, ca fiind neîntemeiată, a șasea cererea înaintată de avocatul lui Ilan Șor, Nicolae Bojenco, privind strămutarea judecării cauzei penale în privința acestui, de la Curtea de Apel Cahul, la o altă instanță egală în grad.
La 27 aprilie, fostul președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii Ilan Șor a anunțat că este gata să returneze suma de bani care i se impută și să o revendice ulterior de la beneficiarii reali ai fraudei bancare.
Dosarul lui Șor se află la Curtea de Apel Cahul din 2017, iar de atunci zeci de ședințe de judecată au fost amânate din varii motive.
Reţinut în mai 2015, Ilan Şor a fost condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, dar instanţa a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă. Dosarul se află în examinare la Curtea de Apel Cahul.
Ilan Șor, în privința căruia este aplicată interdicția de a părăsi țara, a apărut în spațiul public pentru ultima oară la 12 iunie 2019, în cadrul unei conferințe de presă. Se întâmpla cu două zile înainte ca PDM să cedeze puterea și să treacă în opoziție.
La 30 iulie 2019, Ministerul Afacerilor Interne a declarat că Ilan Șor a părăsit ilegal țara și că a fost anunțat în căutare națională și internațională.
La 15 august 2019, la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, deputații l-au lipsit pe Ilan Șor de imunitate parlamentară.
- Oficial! Șor se află în Israel. Șeful INTERPOL din R. Moldova enunță două posibilități privind reținerea acestuia
- Amânare după amânare în dosarul lui Ilan Șor de la Curtea de Apel Cahul
La 23 august 2019, șeful oficiului INTERPOL din Republica Moldova declara pentru Ziarul de Gardă că Ilan Șor se află în Israel, stat al cărei cetățenie o deține.
Judecătorul raportul în dosarul lui Ilan Șor, Tudor Bedilă s-ar fi întâlnit pe 30 aprilie cu Nicolae Bojenco, unul dintre avocații care apără interesele lui Ilan Șor în instanță, și de la care ar fi primit o sacoșă neagră. Cel puțin asta arată imaginile video transmise pe adresa redacției ZdG miercuri, 5 mai, de către un cititor. Potrivit secvențelor video, acțiunea a avut loc pe 30 aprilie la o spălătorie auto, unde magistratul Berdilă a primit de la avocatul Bojenco o pungă neagră cu logo-ul „Klassika Asigurări”, companie de asigurări.
Solicitat de ZdG, avocatul lui Ilan Șor, Aureliu Colenco ne-a comunicat că „imaginile sunt falsificate”, întrucât „ei nu au planificat astfel de întâlniri”.
„În primul rând, eu consider că imaginile sunt un fals. Dar când au fost făcute aceste imagini? A…Eu consider că sunt niște falsificări, eu nu cunosc despre lucrurile acestea care s-au petrecut. Noi nu am planificat careva chestii de acestea. Eu cred că aceste secvențe video sunt făcute special ca să pună în lumină proastă avocații lui Ilan Șor și judecătorul. Eu am văzut video”, a declarat avocatul lui Ilan Șor, Aureliu Colenco pentru Ziarul de Gardă.
Solicitat de ZdG, avocatul Nicolae Bojenco nu ne-a răspuns la apeluri și mesaje pentru a comenta imaginile apărute în spațiul public.