Averea oficială a șefilor celor mai importante instituții anticorupție din țară
Au schimbat job-uri mult mai bine plătite în favoarea unor salarii mai mici la șefia celor mai importante organe de drept din Republica Moldova menite să lupte împotriva corupției. Este vorba despre Alexandr Stoianoglo, șef al Procuraturii Generale (PG) din 29 noiembrie 2019, și Ruslan Flocea, director al Centrului Național Anticorupție (CNA) din 31 iulie 2019. Cel puțin acest lucru denotă din actele de avere și interese pentru 2019 depuse de cei doi.
Timp de cinci luni (august-decembrie 2019) la șefia CNA, Ruslan Flocea a ridicat un salariu de 72 053 de lei, ceea ce ar însemna un venit mediu lunar de 14 400 de lei.
Remunerarea în funcția de director al celei mai importante instituții anticorupție din Republica Moldova este însă una mult inferioară celei de care beneficia Ruslan Flocea până a fi numit la CNA, fiind secretar general al Aparatului președintelui Republicii Moldova. În această funcție, Ruslan Flocea a fost plătit în prima jumătate de an cu 294 971 de lei.
Soția lui Ruslan Flocea a contribuit la bugetul familiei cu 77 de mii de lei, drept salariu în calitate de angajată la „Vigamol-Agro” SRL.
În 2020, familia Flocea a cumpărat cu 31 de mii de lei trei trenuri agricole cu o suprafață totală de 2 ha. Totodată, pe parcursul anului trecut, familia a primit prin intermediul unui contract de donație 25 de terenuri agricole.
Din 2014, familia deține în proprietate un teren intravilan de 0,0145 ha, despre care afirmă că are o valoare de 34 601 lei. Din același an, familia Flocea este proprietara unei case de 160,4 m.p. a cărei valoare este indicată a fi de 937 535 de lei. Din 2018, Ruslan Flocea deține și un apartament de 29 m.p., în valoare de 191 931 de lei.
Șeful CNA nu are niciun automobil în proprietate. Acesta declară în actul de avere și interese o mașină de model Volvo, fabricată în 2016, despre care scrie că o folosește din 2018 în baza unui act de posesie.
Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo a fost remunerat în prima lună (decembrie 2019) de activitate la PG cu 1 659 de lei.
Înainte de a fi numit în funcție însă, Stoianoglo a fost angajat al organizației non-guvernamentale CMI Finlanda – Crisis Management Initiative, cu sediul la Helsinki, unde a ridicat un salariu de peste jumătate de milion de lei în 2019 – 557 379 de lei.
Familia procurorului general al R. Moldova deține în proprietate două imobile, un apartament de 161 de metri pătrați – în valoare de 942 047 de lei și un alt imobil de 60 de metri pătrați în valoare de 844 000 de lei.
Potrivit documentului, familia Stoianoglo mai deține și două mașini, un Hyundai Tucson fabricat în 2017 și cumpărat în același ani cu 350 de mii de lei și un Mitsubishi Outlander fabricat în 2005, cumpărat în 2007 cu 80 de mii de lei.
La momentul completării actului de avere și interese pentru 2019, familia Stoianoglo deținea în conturile bancare 10 520 de euro și 24 919 lei.
Din 11 decembrie 2019, șef interimar la Procuratura Anticorupție este Serghei Gavajuc, care anterior a exercitat funcția de adjunct interimar al procurorului-șef al PA, șef al Oficiului Nord.
Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2019, Gavajuc a ridicat de la Procuratură un salariu de 353 de mii de lei. Acesta a fost remunerat și cu 21 943 de lei pentru activitatea la Universitatea de Stat „Alecu Russo”.
Soția procurorului a contribuit în 2019 cu aproape jumătate de milion de lei la bugetul familiei, drept onorariu pentru activitatea în Cabinetul avocatului „Stela Gavajuc”.
Familia a obținut anul trecut 600 de mii de lei după înstrăinarea unor bunuri firmei „Elecanplus” SRL și 500 de mii de lei din darea în locațiunea a unor spații.
Familia procurorului deține două terenuri intravilane, un apartament, o casă de locuit de 107 m2, dar și alte două averi imobile.
Procurorul mai declară și două automobile: o Skoda procurată în 2016 cu o valoare de 90 de mii de lei și un Mercedes procurat în 2018, cu o valoare de 150 de mii de lei.
La momentul completării actului de avere și interese, Serghei Gavajuc avea în conturile bancare 413 mii de lei, iar soția acestuia – 722 de mii de lei.