(doc) Averea declarată a profesoarei de drept de la USM care a obținut un mandat de membru al Consiliului Superior al Magistraturii
Din 15 decembrie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) are trei membri noi: Ion Postu şi Serghei Ţurcan, doi profesori de la Facultatea de Drept a ULIM, condusă de Alexandru Cauia, unul din vicepreşedinţii Partidului Democrat din Moldova, şi Mariana Timotin (Grama), profesoară de la Facultatea de Drept a USM al cărei soţ gestionează una dintre cele mai importante companii din domeniul vitivinicol. Spre deosebire de cei doi colegi de la ULIM care declară averi modeste la început de mandat, familia Timotin a avut în anul precedent venituri de peste un milion de lei și a terminat construcția unei case de 152,6 metri pătrați.
În actul de avere și interese depus la Autoritatea Națională de Integritate (ANI), Mariana Timotin (Grama) declară că a ridicat în 2017 un salariu de 101 661 de lei la Universitatea de Stat din Moldova (USM), fiind prodecan al Facultăţii de Drept și preşedinta Comisiei de Asigurare a Calităţii din cadrul facultăţii. Cu 217 lei, noua membră a CSM a fost remunerată de Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare.
Soțul acesteia, Veaceslav Timotin, fost procuror în Procuratura sect. Râşcani, a adus în bugetul familiei un milion de lei, drept onorariu de la S.A „Aroma”, S.A. „Alimentarmaș”, S.A. „Tectonic” și BCR Chișinău. Din 2009, Veaceslav Timotin este administrator certificat în cadrul Asociaţiei Lichidatorilor şi Administratorilor din R. Moldova, find desemnat, în 2013, administratorul insolvabilităţii companiei SA „Aroma”, deţinută de stat, după ce producătorul de divinuri a acumulat mai multe datorii către bănci din R. Moldova, iar Victoriabank a cerut falimentul.
Familia are în proprietate două terenuri intravilane, unul extravilan și un teren agricol pe care le-a dobândit între 1993-2015.
Din 2013, familia deține o casă de locuit de 184,4 m.p., pe care Mariana Timotin a primit-o drept donație. În 2015, soții Timotin au intrat în posesia unei case de locuit de 152,6 m.p., la începutul anului trecut construcția casei a fost finisată, procesul-verbal de recepție finală fiind semnat la 19 ianuarie 2017.
Noua membră CSM declară două automobile, un Land Rover Discovery, fabricat în 2011 și cumpărat cu 334 350 de lei în 2016, și un Peugeot 407 din 2005, cumpărat anul trecut cu 4 300 de euro.
La momentul completării declarației de avere și interese, pe conturile bancare familia deținea 849 de mii de lei și 1 300 de euro.
Noua membră CSM scrie că familia are o singură afacere, Î.I. „Veaceslav Timotin”, fondată și gestionată de Veaceslav Timotic, cu activitate licențiată în administrarea procesului de insolvabilitate.
Citiți AICI despre averea la început de mandat a doi membri CSM, profesori de drept la ULIM
Citiți și
Cine sunt şi ce relaţii au profesorii de drept care au ajuns în CSM
Foto antet: Mariana Grama/Facebook