Alerte cu bombă la Judecătoriile Centru, Buiucani și la CA, unde are loc examinarea apelului depus de „Avia Invest” în privința anulării notificării de reziliere a contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău
Poliția a fost sesizată prin intermediul serviciului unic 112 precum că la Curtea de Apel Chișinău, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, ar fi fost amplasate obiecte explozibile. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către Diana Fetco, șefa secției comunicare și protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP).
„Sunt alerte cu bombe la Curtea de Apel Chișinău, Judecătoria Centru și Judecătoria Buiucani. Apelurile au fost făcute cu puțin timp în urmă. Este vorba despre apeluri telefonice. În privința alertei de la Curtea de Apel Chișinău, apelul a fost efectuat de o doamnă”, a declarat Diana Fetco.
Luni, 21 noiembrie, la Curtea de Apel Chișinău are loc o nouă ședință de judecată în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Magistrații Curții examinează apelul depus de către compania „Avia Invest” în privința anulării notificării de reziliere a contractului de concesiune a Aeroportului.
Solicitat de ZdG, Ion Bocan, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Chișinău, a declarat că ședința a fost întreruptă până la ora 15:00.
Pe 3 august, Ministerul Justiției a anunțat că Tribunalul arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm (Suedia) a emis hotărârea arbitrală definitivă în cauza de arbitraj internațional pornită la cererea de arbitrare din 15 mai 2020 a societății comerciale Komaksavia Airport Invest Ltd (R. Cipru) împotriva R. Moldova, respingând cererea Komaksavia Airport Invest Ltd și stabilind că Komaksavia Airport Invest Ltd nu are investiție în Avia Invest SRL în temeiul dreptului internațional. Totodată, Tribunalul arbitral a obligat Komaksavia Airport Invest Ltd să ramburseze R. Moldova suma de aproximativ 216 mii de euro pentru cheltuielile de reprezentare juridică.
Prin cererea de arbitrare, Komaksavia Airport Invest Ltd a cerut Tribunalului arbitral, în principal, să oblige R. Moldova să continue executarea Contractului de Concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” și a terenului aferent acestora din 30 august 2013 sau, în mod alternativ, să oblige R. Moldova să-i plătească o despăgubire în sumă estimată la 883 700 000 de euro pentru pretinsa expropriere a investiției alegate în legătură cu Contractul de Concesiune.
Compania Komaksavia Airport Invest Ltd, care deține majoritatea activelor „Avia Invest”, care gestionează Aeroportul Internațional Chișinău, a declarat anterior că decizia Tribunalului arbitral al Camerei de Comerț din Stockholm, care a respins cererea companiei împotriva R. Moldova, va fi atacată în instanța superioară din Suedia. Totodată, Komaksavia a calificat anunțul făcut de Ministerul Justiției drept „o manipulare a opiniei publice”, iar decizia Tribunalului arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm drept „nefondată și motivată politic”.
Ulterior, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat că hotărârea arbitrală a Tribunalului de la Stockholm, Suedia, este o „hotărâre finală” în cauza de arbitraj pornită de către compania Komaksavia Airport Invest Ltd împotriva R. Moldova pe 15 mai 2020, iar o altă hotărâre în această cauză de arbitraj „nu poate fi și nu va fi emisă”.
Potrivit ministrului, prin hotărârea finală a Tribunalului arbitral s-a încheiat cauza de arbitraj. În context, Litvinenco a anunțat că MJ a expediat o solicitare oficială către compania Komaksavia privind „achitarea benevolă a celor 216 678 euro pe care le-a decis Tribunalul arbitral”.