Din izolatorul CNA în arest la domiciliu. Adjunctul suspendat al PG Ruslan Popov va sta următoarele 20 de zile în arest la domiciliu
A fost schimbată măsura de arest în cazul adjunctului suspendat al Procuraturii Generale (PG) Ruslan Popov. O decizie în acest sens a fost luată de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de procurora de caz Nadejda Busuioc.
Ruslan Popov urmează să stea în arest la domiciliu următoarele 20 de zile.
Marți, 9 noiembrie, Igor Hlopețchi, avocatul lui Popov a declarat că adjunctul suspendat al PG a fost transferat din izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA) la Centrul COVID de la Moldexpo. Apărătorul lui Ruslan Popov susținea că acesta are simptome specifice COVID-19, dar deocamdată nu era rezultatul testului.
Procurora de caz a precizat pentru ZdG că testul COVID PCR, la fel ca și testul rapid au fost negative.
Pe 19 octombrie, adjunctul suspendat al PG Ruslan Popov a fost plasat în arest preventiv pentru 20 de zile. Pe 11 octombrie, magistrații Judecătoriei, sediul Ciocana au admis parțial demersul procurorei de caz și au dispus mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Popov. Atunci, avocații lui Ruslan Popov au contestat la Curtea de Apel (CA) Chișinău decizia Judecătoriei Chișinău și au solicitat casarea deciziei primei instanțe.
Pe 12 octombrie, procurora Nadejda Busuioc a contestat la CA decizia magistraților Judecătoriei Chișinău și a solicitat aplicarea în privința lui Popov a măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 de zile. Atunci, procurora de caz a declarat că „instanța nu și-a motivat raționamentele legate de circumstanțele și împrejurările date care au determinat alegerea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu”.
Potrivit informațiilor obținute de Ziarul de Gardă, procurora în Procuratura Anticorupție (PA), Nadejda Busuioc, care a dispus punerea sub învinuire a lui Popov a constatat că infracțiunea a fost săvârșită „prin deținerea personală și prin intermediul unor terți a bunurilor valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite”.
La 9 octombrie, adjunctul suspendat al PG Ruslan Popov, suspectat de îmbogățire ilicită, a fost reținut pentru 72 de ore în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul său. Potrivit procurorului general interimar, Dumitru Robu, dosarul pe numele lui Ruslan Popov a fost pornit în rezultatul analizei informațiilor din investigațiile jurnalistice și probelor acumulate.
Pe 5 octombrie, odată cu decizia procurorului anticorupție de a iniția urmărirea penală împotriva lui Alexandr Stoianoglo au fost suspendați de drept și adjuncții procurorului general – Ruslan Popov, Mircea Roșioru și Iurie Perevoznic. Detalii aici.