Detenţie pentru trei tineri care au agresat sexual o tânără
Trei indivizi, care în vara anului trecut, au agresat sexual o tânără pe teritoriul unei grădiniţe din sectorul Botanica au fost condamnați.
Potrivit Procuraturii sect. Botanica, unul dintre inculpaţi activa în calitate de şofer la un restaurant din capitală şi avea misiunea de a transporta, după încheierea orelor de muncă, angajaţii la domiciliu. Astfel, pe 21 iulie 2014, acesta şi-a chemat doi amici să o întâlnească pe una dintre colegele sale lângă casă, iar după ce a transportat victima la domiciliu, aceasta a intrat în scara blocului în care locuia, unde cei doi au atacat-o şi ameninţat-o cu un cuţit, au târât-o pe teritoriul unei grădiniţe de pe bd. Traian şi au abuzat-o sexual.
Infractorii, cu vârstele cuprinse între 23 şi 25 de ani au fost reţinuţi peste câteva săptămâni, doi dintre aceştia fiind locuitori ai raionului Rezina, iar altul din capitală.
Fiind audiaţi de procurori, inculpaţii au declarat că au acţionat la îndemnul şoferului, care i-a instigat la comiterea crimei pentru a se răzbuna pe tânăra cu care avea un conflict mai vechi.
Pentru organizarea huliganismului agravat, iniţiatorul, a fost condamnat la 6 ani de detenţie, iar complicii săi au fost condamnaţi şi pentru acţiuni perverse cu caracter sexual la câte 11 ani de închisoare. Prin aceeaşi sentinţă, inculpaţii au fost obligaţi de a achita victimei suma de 91 de mii de lei, drept prejudiciu moral cauzat prin infracţiune.
Sentinţa este cu drept de atac.