Detalii despre averea și cariera lui Ion Munteanu, candidatul propus președintei țării pentru a fi numit în funcția de procuror general
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) va transmite președintei Maia Sandu hotărârea privind propunerea de numire a lui Ion Munteanu în funcția de procuror general.
Conform cadrului legal, candidatul urma să fie evaluat de Comisia de evaluare a procurorilor. Ion Munteanu a promovat evaluarea Comisiei Vetting, conform deciziei din 21 martie 2024, aprobată de CSM la 15 aprilie. Astfel, șefa statului urmează să ia o decizia în privința emiterii decretului de numire.
Munteanu a acumulat cel mai mare punctaj în cadrul celui de-al doilea concurs pentru funcția de procuror general, după ce în primul concurs a primit „un punctaj nejustificat” din partea unuia dintre membrii CSP, care și-a dat demisia ulterior.
Ion Munteanu este procuror din anul 2006. A activat anterior în Procuratura sectorului Centru, mun. Chişinău, iar în 2009, numele său a figurat într-o procedură disciplinară, fiind pedepsit în mai 2010 cu „avertisment”. În iulie 2010, el a fost numit procuror în Procuratura Anticorupţie (PA), iar în intervalele anilor 2019-2020 și 2021-2022 a fost adjunct interimar al procurorului-șef al acestei instituții.
Printr-un decret semnat de președinta Maia Sandu la 12 octombrie 2022, Ion Munteanu a fost numit în funcția de Procuror General interimar, înlocuindu-l în această funcție pe Dumitru Robu. Munteanu a participat la concursul pentru funcția de procuror general organizat anterior, clasându-se pe locul doi cu 8,16 puncte.
Casă, bani și mașini donate de socri
Conform informațiilor din declarația de avere și interese personale pentru 2023, depusă de Ion Munteanu, acesta locuiește împreună cu soția și copiii într-o casă cu suprafața cadastrală de aproximativ 105,8 metri pătrați, amplasată în com. Stăuceni, mun. Chişinău. Casa, care conform datelor prezentate de procuror valorează 1,2 milioane de lei (60 de mii de euro), i-a fost donată de către părinți soției sale, Natalia, în 2017. Casa primită în dar de soția procurorului are două niveluri şi a fost construită de soţii Valentin şi Elena Braşovschi în perioada 2012-2013, fiind finalizată în luna octombrie 2013. Casa este păzită de agenții Serviciului de Protecție și Pază de Stat.
Tot în 2017, socrii le-au oferit 3 automobile și 350 de mii de lei. Două dintre cele trei automobile sunt indicate și în prezent în declarația de avere și interese personale depusă de procuror – un Mercedes fabricat în 2011, despre care procurorul declară că este folosit conform unui contract „translativ de posesie și de folosință” și un alt Mercedes fabricat în 2014, care este trecut în declarațiile de avere ca fiind donat. În 2024, Munteanu și-a procurat, cu 215 mii de lei, un automobil Dacia Duster fabricat în 2019. Anterior, el indica că în 2020 și-a procurat un automobil Dacia Duster fabricat în 2015, pentru care ar fi achitat 147,6 mii de lei. Automobilul nu figurează însă în declarația de avere și interese personale pentru 2023.
Anul trecut, Munteanu a ridicat de la PG un salariu total în sumă de 484 de mii de lei sau 40 de mii de lei lunar.
Procurorul: „Nu cunosc valoarea reală a casei”
„Nu cunosc valoarea reală a casei. Nu am făcut niciun act de evaluare pentru a avea o evaluare reală a acestui bun. Legea nu mă obligă să efectuez evaluarea unui bun. Dar eu nu cunosc cât poate valora pe piață un asemenea bun. În raport cu alte automobile, eu nu am nicio atribuție. Pot să răspund doar despre Dacia Duster, care îmi aparține cu drept de proprietate”, a spus pentru ZdG procurorul Munteanu despre valoarea casei și automobilelor donate.
Valentin Braşovschi, socrul procurorului, este fostul administrator al companiei de construcţii „Dansicons” SRL, una dintre cele mai cunoscute pe piaţă. El a plecat de la companie în februarie 2017. Familia Braşovschi a deținut compania „Ideal Construct” SRL, care din septembrie 2019 a trecut la Victor Soltan. Acum, Valentin Braşovschi figurează în calitate de fondator (3%) și administrator al firmei „Chimpex Agro” SRL și deține 10% din acțiunile companiei „Plextor” SRL, în proces de lichidare.
Un foișor și 3 loturi pomicole în „Valea Fermecată”
În 2022, Ion Munteanu a procurat cu 10 mii de euro sau echivalentul a circa 190 de mii de lei două loturi de teren extravilan, fiecare cu o suprafață de aproape 6 ari.
ZdG a constatat că terenurile sunt amplasate în comuna Hrușova, r. Criuleni, în cadrul Întovărăşirii Pomicole „Valea Fermecată”. Pe cele două terenuri învecinate se află o căsuță de vacanță veche și un foișor. ZdG a mai constatat că la 5 februarie 2024, Munteanu a mai procurat un teren cu suprafața de aproape 6 ari vizavi de cele două terenuri procurate în 2022.
„Acolo este o căsuță veche, care aproape se demolează. Noi am reușit să amplasăm un foișor. Este un lot pomicol și intenționez să cresc copaci”, spune procurorul.
În 2022, Ion Munteanu a ridicat de la Procuratura Generală (PG) un salariu anual de 429,2 mii de lei sau circa 35,7 mii de lei lunar și o indemnizație din partea statului român pentru creșterea copiilor, în valoare de 5832 de roni sau echivalentul a circa 25 de mii de lei.
Pretinse conversații private, ajunse pe internet
Ion Munteanu se numără printre demnitarii ale căror pretinse conversații private au ajuns în 2022 pe site-ul Moldova Leaks. Din presupusa corespondență pe Telegram și pe poșta electronică a lui Munteanu cu sora sa, Jana Costache, rezulta că procurorul ar fi încercat să se implice în activități de antreprenoriat, lucru interzis de lege. Atunci a fost pornit un proces penal, după ce activistul civic Pavel Grigorciuc a depus o plângere la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Și Munteanu însuși a solicitat să fie verificate informațiile publicate. În ianuarie 2023, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a decis să nu intenteze dosar penal împotriva Procurorului General interimar.
„Nu era vorba despre afaceri sau activități de antreprenor. Era vorba despre prezentarea unei informații la etapa respectivă din zona în care își desfășura activitatea. Nu a existat nicio inițiativă de a desfășura nicio afacere. Pur și simplu, a fost o discuție între frate și soră”, spune procurorul Munteanu despre conversațiile private ajunse pe internet.
Vrea la PG sau judecător la CSJ. Comisia Vetting a avut mai multe întrebări
Ion Munteanu s-a înscris și în concursul pentru obținerea funcțiilor de judecători ai Curții Supreme de Justiție (CSJ). El a promovat evaluarea Comisiei Vetting, conform deciziei din 21 martie 2024, aprobată de CSM la 15 aprilie. Comisia a avut întrebări cu privire la declararea unor economii în numerar de 700 de mii de lei în 2013, vânzarea unei companii la preț posibil subevaluat de către soția acestuia, achiziția unei proprietăți în numele părinților săi, donarea de proprietăți, utilizarea de vehicule scumpe achiziționate de socri, presupuse investiții în România și îndoieli de integritate ridicate în contextul exercitării atribuțiilor de serviciu în legătură cu unele dosare penale.
Despre cei 700 de mii de lei în numerar pe care i-a declarat la sfârșitul anului 2013, Munteanu le-a spus membrilor Comisiei că originea economiilor reprezenta o plată de dividende în valoare de circa 1,3 milioane de lei, primită de soția sa de la o firmă care activa în domeniul construcțiilor. Plata dividendelor a fost confirmată prin extrase de cont, iar Comisia „nu a avut îndoieli cu privire la economiile în numerar”.
În aprilie 2014, soția lui Munteanu a vândut compania pentru suma de 5400 de lei, deși ea avea venituri și profit, dar și drepturi înregistrate asupra a opt proprietăți. Totuși, „deși au fost identificate unele neconcordanțe în explicațiile subiectului, Comisia nu a identificat fapte care să demonstreze neplata impozitelor în legătură cu vânzarea firmei”, se spune în decizia Comisiei.
Comisia a mai analizat și achiziția unui imobil în numele părinților candidatului, pentru care, în 2015, Ion Munteanu a efectuat o plată de 478 de mii de lei. Candidatul a explicat că acea plată a fost efectuată în numele părinților săi, folosind exclusiv economiile acestora. Deși datele fiscale consultate de membrii Comisiei au arătat că în perioada 2011-2015 părinții candidatului au avut venituri salariale de doar 217 mii de lei și venituri din asigurări sociale de circa 203 mii de lei, „având în vedere durata perioadei în care au fost primite plățile sociale în favoarea părinților subiectului, lipsa altor investiții majore și activitatea profesională a părinților înainte de 2011, este plauzibil că părinții subiectului ar fi putut economisi suma necesară pentru achiziționarea imobilului”, a concluzionat Comisia Vetting.
Membrii Comisiei au mai analizat și scurgerile de pe Telegram în care se vorbea despre faptul că familia lui Ion Munteanu deținea un apartament la Brașov, România, că a investit 9,6 milioane de euro într-o fabrică agricolă din România și că prin intermediul socrilor săi a investit 650 de mii de euro în alte proprietăți imobiliare în România. Comisia a constatat că pe caz fusese anterior depusă o plângere la PG, dar că procurorul desemnat pentru a investiga acuzația a refuzat pornirea urmăririi penale. Ion Munteanu le-a spus membrilor Comisiei că apartamentul din Brașov aparține socrilor săi, iar el și soția „au facilitat cumpărarea acelui apartament prin negocierea prevederilor contractului și transferul prețului din banii care aparțineau socrilor”.