Deputatul socialist Radu Mudreac nu a declarat peste 4 milioane de lei
Deputatul Fracțiunii PSRM Radu Mudreac nu a declarat peste 4 milioane de lei. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), care a emis un act de constatare privind încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către deputat.
Procedura de control a fost inițiată la începutul anului 2020, în baza sesizării unei organizații non-guvernamentală din domeniul prevenirii corupției, declară ANI.
În cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit o diferență vădită, în mărime de peste 4 milioane 500 mii de lei, între averea dobândită și veniturile realizate de către deputat și familia sa, în perioada decembrie 2014 – august 2016. Această sumă a fost identificată de inspectorul de integritate în conturile bancare deschise pe firma familiei, administrată de soție, iar deputatul avea calitatea de fondator. Ulterior, firma a fost înstrăinată.
Deputatul socialist Radu Mudreac susține că firma respectivă a încheiat contracte de împrumut cu diverse persoane fizice, prin care a contractat împrumuturi financiare în sumă totală de peste 4 milioane 790 de mii lei, pentru construcția unui spațiu comercial în centrul capitalei.
Inspectorul de integritate a respins argumentele invocate de parlamentar, deoarece persoanele fizice vizate nu dispuneau oficial de mijloace financiare pentru împrumutarea unor astfel de sume.
Actul de constatare:
Inspectorul de integritate a remis un denunț Procuraturii Generale a R. Moldova pe aspectul comiterii a două infracțiuni, ce cad sub incidența Codului Penal al R. Moldova, și anume îmbogățire ilicită și spalarea banilor.
Totodată, a fost sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru efectuarea unui control fiscal asupra deputatului pe perioada vizată.