Demersul procurorilor privind arestarea lui Druță, respins
Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) a respins demersul procurorilor, care au solicitat aplicarea măsurii preventive privative de libertate – arestul preventiv în privința președintelui Curții Supreme de Justiție, Ion Druță.
Informația a fost oferită pentru ZdG de către purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale (PG), Emil Gaitur.
Procuratura Anticorupție a anunțat astăzi, 4 octombrie, despre punerea sub învinuire a lui Druță și audierea acestuia, în calitate de învinuit, pentru comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită.
Președintele CSJ a fost reținut miercuri, 2 octombrie curent, în urma audierii acestuia, în temeiul depistării în cadrul perchezițiilor biroului și domiciliului acestuia a obiectelor de natură să confirme bănuiala rezonabilă privind comiterea faptei de îmbogățire ilicită.
Dosarul de îmbogățire ilicită a fost pornit de procurorul general interimar, Dumitru Robu, la 23 septembrie, după ce PG a fost informată de Serviciul Informații și Securitate (SIS) că a constatat „o discrepanță esențială” între veniturile legale declarate și proprietățile dobândite de membrii familiei Druță între 2016-2019.