Declarație cu privire la erodarea democrației în R. Moldova
Organizațiile membre ale Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte, ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic și organizațiile neguvernamentale aderente au formulat o declarație publică prin intermediul căreia își exprimă consternarea față de erodarea democrației în R. Moldova.
Textul integral al Declarației:
„Noi, Organizațiile semnatare, membre ale Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte, ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic și organizațiile neguvernamentale aderente,
Înțelegând misiunea și responsabilitatea societății civile în procesul de democratizare a țării și de protejare a drepturilor și intereselor cetățenilor:
- Ne manifestăm prin această declarație consternarea față de erodarea democrației în Republica Moldova, unde dreptul fundamental al cetățenilor de a forma organele elective ale puterii publice sunt încălcate;
- Reiterăm dezacordul nostru total cu motivația și argumentele invocate de instanțele judecătorești în vederea invalidării votului a peste din 240,000 locuitori ai municipiului Chișinău, sau a circa 40% din alegătorii municipiului care și-a ales legitim primarul;
- Ne exprimăm profunda îngrijorare că justiția Republicii Moldova este controlată politic și folosită ca instrument împotriva interesului public;
- Suntem alarmați că acum, dar și în viitor, alegerile de orice nivel, în orice circumscripție, pot fi invalidate prin hotărâri judecătorești motivate defectuos, anulând astfel alegerea cetățenilor;
- Accentuăm relevanța asigurării legalității și legitimității puterii politice și, implicit, a dreptului de a guverna, urmare a voinței poporului, exprimată în alegeri periodice și veritabile;
- Subliniem responsabilitatea comună a autorităților, a alegătorilor și a forțelor politice în edificarea și consolidarea instituțiilor democratice;
- Facem apel la toate forțele politice din țară și la partenerii de dezvoltare să facă uz de toate mijloacele legale pentru a apăra funcționarea statului de drept în Republica Moldova”.