Decizia judecătorului de instrucție este neîntemeiată și contrară legii. PA contestă blocarea dosarului de învinuire a fostei președinte a Comitetului de Direcție Victoriabank
Procuratura Anticorupție a depus astăzi recurs împotriva deciziei judecătorului de instrucție care, acum trei zile, a anulat ordonanța procurorului de disjungere a dosarului în privința fostei președinte a Comitetului de Direcție al Victoriabank.
Procuratura anticorupție consideră că prin această decizie, magistratul a acționat în afara competențelor atribuite prin lege, subrogând atribuțiile procesuale ale procurorului, implicându-se, de facto, în fondul cauzei.
„Prin urmare, decizia judecătorului de instrucție este neîntemeiată și contrară legii, Curtea de Apel Chișinău urmând să corecteze greșeala admisă. Precizăm că dosarul disjuns, în care ex-președinta este învinuită pentru două capete de acuzare, urma să ajungă în instanța de judecată încă acum două luni, după ce procurorii au acumulat suficiente probe pentru a o deferi justiției”, susțin procurorii.
În plus, Procuratura consideră că prin decizia adoptată, judecătorul ar fi urmărit scopul ”scăpării” învinuitei de răspundere penală, motiv pentru care instituția examinează posibilitatea tragerii magistratului la răspundere.
Amintim că, acum două luni, Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală în dosarul privind implicarea în „furtul miliardului” a unei bănci comerciale. Rechizitoriul procurorilor, care cuprinde 40 de volume ale cauzei penale, vizează atât instituția bancară, în calitate de persoană juridică – învinuită de spălare de bani, cât și fosta președintă a Comitetului de Direcție al acestei bănci, acuzată de escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani în interesul unei organizații criminale.
Tot atunci, figuranții pe dosar au fost informați despre terminarea urmăririi penale.
La etapa facerii cunoștință cu materialele cauzei penale, învinuita a contestat ordonanța procurorului de disjungere a dosarului.
Contestația respectivă a fost respinsă de procurorul ierarhic superior, învinuita contestând-o în instanța de judecată, care a admis plângerea acesteia „împotriva actelor ilegale ale organului de urmărire penală”.
Notăm că, fosta președintă a Comitetului de Direcție al băncii este cercetată în libertate, după ce încă în luna martie curent, aceiași instanță de judecată a respins demersurile procurorilor de arestare preventivă a persoanei învinuite.
Conform legislației procesual-penale, doar procurorul poate dispune de dreptul discreționar de a decide asupra modului în care urmează să se desfășoare urmărirea penală (inclusiv aspecte de metodică și tactică), pe care fapte infracționale ancheta poate fi terminată și cu care episoade poate merge în instanța de fond pentru a obține un verdict judiciar.