Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   De ce lipsește Plahotniuc de…

De ce lipsește Plahotniuc de pe lista Interpol? Ar putea R. Moldova să-l condamne cu adevărat? ZdG a obținut azi câteva răspunsuri

Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție din R. Moldova; Catherine De Bolle, director executiv Europol; Isaac Oginni, director al Centrului de crime financiare și anticorupție din cadrul Interpol. Foto: ZdG
Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție din R. Moldova; Catherine De Bolle, director executiv Europol; Isaac Oginni, director al Centrului de crime financiare și anticorupție din cadrul Interpol. Foto: ZdG

De ce nu a fost Plahotniuc dat în urmărire internațională nici după blocarea încercărilor de a șterge informațiile despre el în sistemul Interpol? În cazul în care ar fi capturat de către instituțiile polițienești internaționale, ar reuși R. Moldova să-l condamne cu adevărat, sau îl va scăpa ca și pe ceilalți penali fugari? Aceste întrebări au fost azi adresate de către ZdG procurorei Veronica Dragalin și lui Isaac Oginni de la Interpol. 

Astăzi, 20 iunie, în cadrul Conferinței Internaționale Anticorupție de la Vilnius, Lituania, s-a desfășurat o sesiune cu participarea Veronicăi Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție din Moldova, dar și reprezentanți ai Interpol, Europol, Departamentul de Stat al SUA, Parchetul European și Procuratura franceză. Tema discuției a fost: „Încheierea impunității: de la prevenire la aplicare”.

ZdG l-a solicitat pe Isaac Oginni, director al Centrului de crime financiare și anticorupție din cadrul Interpol, să explice ce urmează după dezvăluirile recente privind încercările de a șterge date cu privire la Vladimir Plahotniuc din sistemul Interpol. Oginni a confirmat că zilele trecute a fost blocată cu succes o încercare de a șterge date din sistemul Interpol care se refereau la persoane din Republica Moldova și că acest fapt denotă o bună cooperare dintre autoritățile franceze, cele moldovenești și Interpol. Oficialul Interpol a mai declarat că acest incident arată, pe de o parte, că există riscuri, dar și faptul că sistemul este capabil să prevină atacurile asupra bazelor de date. Pe acest caz investigația este în curs și rezultatele vor fi făcute cunoscute mai târziu. 

Veronica Dragalin a fost solicitată să explice, dacă în cazul fericit al extrădării politicienilor fugari către R. Moldova, ar fi sau nu sistemul moldovenesc capabil să-i pedepsească conform legii, sau îi va scăpa din nou în străinătate, nepedepsiți. 

Nimeni nu poate fi pedepsit penal, decât în baza unei anchete a procurorilor și a unei decizii a judecătorilor. Da, cred că avem procurori și judecători care vor instrumenta profesionist dosarele și vor finaliza aceste cazuri prin condamnarea celor vinovați” a declarat șefa Procuraturii Anticorupție. 

Fiind întrebată de ce doar Ilan Șor este în bazele de căutare internațională ale Interpol, nu și Plahotniuc, Platon și alte persoane anchetate în cazuri penale privind fraudele bancare și uzurparea puterii, Veronica Dragalin a declarat pentru ZdG că “Lucrăm în continuare la aceste subiecte”.

Discuția de la Vilnius s-a axat pe Republica Moldova și modul în care este pedepsită corupția mare în acest stat. În alocuțiunea sa, Veronica Dragalin a mai declarat că combaterea corupției mari în R. Moldova implică foarte mult comunicarea cu terțe state, deoarece, pe de o parte, Rusia finanțează ilegal forțe politice din Moldova, iar pe de altă parte unii politicieni fugari au părăsit Moldova și nu pot fi atrași la răspundere, fără implicarea structurilor internaționale. 

Procurorii europeni și reprezentanta Europol au reiterat că sunt deschiși și interesați de cooperare pentru combaterea globală a corupției.