De ce cauza penală în care ex-judecătorul Sternioală este cercetat pentru spălare de bani încă nu a fost expediată în instanță
Cauza penală în care fostul judecător Oleg Sternioală este cercetat, din noiembrie 2019, pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari este încă la etapa de urmărire penală, procurorii anticorupție așteptând rezultatele unor expertize.
Șeful interimar al Procuraturii Anticorupție (PA), Serghei Gavajuc, a precizat pentru ZdG că s-au efectuat acțiuni de urmărire penală ca această cauză penală să fie „lucrativă”, iar actualmente „e numită expertiza în construcții pentru evaluarea lucrărilor care au fost îmbunătățite în unele construcții și se efectuează așa-numita expertiză merceologică pe unele bunuri – ceasurile care au fost ridicate”.
„Se așteaptă răspunsurile la interpelările făcute la Serviciul pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și s-au numit investigații financiare paralele. Noi încă nu avem răspunsuri.
Anterior, expertiza a fost numită în baza cercetărilor la fața locului, acele acțiuni au fost anulatede Curtea de Apel Chișinău. Respectiv, prima expertiză, inițial numită, nu avea suport probatoriu și a fost necesară o altă expertiză. Nu au fost legalizate unele acțiuni de urmărire penală care stăteau la bază pentru numirea expertizei.
Acum, ele nefiind legalizate, s-au refăcut unele acțiuni de urmărire penală și se numește expertiză repetată, adică inițială, dar repetată. Astfel, nu avem răspunsurile privind expertizele respective, de la Serviciul pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale în legătură cu investigațiile financiare paralele. Când parvin concluziile acestor organe, atunci se va decide ce acțiuni urmează a fi făcut suplimentar, pentru că vor fi necesare acțiuni suplimentare”, a explicat procurorul-șef al PA.
Oleg Sternioală, fiind judecător la Curtea Supremă de Justiție, a fost reținut la 4 noiembrie 2019, fiind cercetat într-o cauză penală pornită pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari. Procuratura informa atunci că „temei pentru începerea urmăririi penale au servit investigațiile jurnalistice referitoare la averea magistratului, materialele analizei operaționale și raportul de autosesizare al procurorului”.
Ulterior, judecătorul a fost eliberat din arest, fiind cercetat în stare de libertate.
Informațiile acumulate de procurori arătau că magistratul a acumulat, împreună cu membrii familiei sale, venituri legale de circa 7 milioane de lei pe parcursul unei perioade de referință, însă, în aceeași perioadă, Oleg Sternioală, împreună cu membrii familiei sale, a cumpărat bunuri de lux în valoare de circa 13,8 milioane de lei.
Potrivit bănuielilor procurorilor, diferența de circa 6,7 milioane dintre veniturile și cheltuielile bănuitului constituie bunuri ilicite, care au fost tăinuite, iar natura și originea acestora este deghizată prin transcrierea dreptului de proprietate pe terțe persoane.
Oleg Sternioală a depus cerere de demisie din funcția de judecător, fiind aprobată de Parlament în ședința plenară din 19 decembrie 2019.
Procurorul Roman Statnîi, care gestionase cauza penală în privința fostului judecător Oleg Sternioală, a plecat din sistem în februarie curent.