Principală  —  IMPORTANTE   —   Curtea de Apel Chișinău a…

Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților lui Dodon împotriva mandatului de arestare la domiciliu pe numele socialistului. Fostul șef de stat are interdicție privind persoanele cu care poate discuta

Captură foto ria.ru

Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a admis recursul procurorilor și a respins recursul depus de apărătorii fostului președinte al R. Moldova Igor Dodon împotriva deciziei primei instanțe cu privire la prelungirea pentru încă 30 de zile a mandatului de arestare la domiciliu pe numele socialistului.

Astfel, procurorul de caz Petru Iarmaliuc a declarat că fostul șef de stat socialist are interdicția de a pleca de la domiciliu și de a comunica cu alte persoane cu excepția celor care trăiesc cu el sau sunt membri ai familie.

„Examinând recursurile apărării și procurorilor, magistrații au admis recursul procurorilor și au respins, ca nefondat, recursul apărării. A casat parțial încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care a emis erorile admise de către judecătorul de instrucție, deoarece atât instanța de fond, la 26 mai, când a aplicat arestul la domiciliu cât și instanța când a prelungit măsura preventivă atât la 21 iunie cât și la 21 iulie au admis erori în sensul de a aplica alte restricții, ceea ce constituie o eroare gravă judiciară. Colegiul penal a făcut o corectare a acestei erori”, a spus Iarmaliuc.

Totodată, procurorul a precizat că nu ar fi cerut ca Igor Dodon să nu comunice cu mass-media, așa cum a susținut fostul președinte.

Avocații lui Dodon au cerut ca socialistul să fie cercetat în stare de libertate.

Pe 21 iulie curent, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis demersul procurorilor și au dispus prelungirea măsurii preventive sunt formă de arest la domiciliu, pentru 30 de zile, în privința fostului președinte al R. Moldova Igor Dodon.

Socialistul Igor Dodon este bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită.

Dodon a fost reținut pe 24 mai, după ce procurorii anticorupție au efectuat zece percheziții, timp de mai bine de zece ore, la mai multe locații deținute de Dodon și rudele lui.

Perchezițiile au avut loc la Sadova, la casa părintească și la casa lui Igor Dodon din Chișinău, la baza de odihna din Sadova „Sadovo”, la Molovata, pe malul Nistrului, acolo unde familia lui Dodon a investit într-o altă baza de odihnă, la sediul fundațiilor fostului președinte socialist al R. Moldova, inclusiv la sediul Uniunii de Afaceri Moldo-Rusă, unde Dodon este președinte. 

În cadrul descinderilor, procurorii au depistat bunuri și bani în sumă de zeci de milioane de lei, iar în una din locațiile supuse perchezițiilor au fost depistate peste 600 de mii de lei, 17 mii de euro și 1000 de dolari.  

Procurorii au găsit și o recipisă pe care era indicat că soția lui Igor Dodon a plătit în august 2021, 25 de mii de euro, bani cash, drept arvună pentru utilaj de bucătărie. Ziarul de Gardă a identificat persoana care a semnat această recipisă. Aceasta ne-a oferit detalii despre tranzacție. Urmele duc spre cumnatul ex-președintelui, reținut de procurori în timp ce înghițea o recipisă, și spre o bază de odihnă „all inclusive” de pe malul Nistrului, achiziționată vara trecută.