Cum se face justiție în dosarul lui Oleg Melniciuc, primul magistrat trimis în judecată pentru îmbogățire ilicită
La o distanță de doi ani și jumătate de când a fost reținut, fiind suspectat pentru îmbogățire ilegală, dosarul judecătorului Oleg Melniciuc a fost strămutat prin decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ) de la Judecătoria Chișinău, acolo unde activează magistratul, la Judecătoria Anenii Noi. Deși este vizat în două dosare penale, fiind primul judecător care a ajuns pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită, Melniciuc continuă să își exercite funcția, iar CSJ va decide miercuri, 12 februarie, dacă menține decizia Curții de Apel care a anulat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care judecătorul a fost suspendat din funcție în mai 2019.
Dosarul penal pe numele lui Melniciuc a fost dechis în vara anului 2017 la solicitarea procurorului general și a fost trimis pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău, acolo unde activa și Melniciuc, deși era în concediu pentru îngrijirea copilului. Timp de un an, dosarul a stat pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău și abia în decembrie 2019, atunci când Melniciuc a revenit din concediu, Curtea Supremă de Justiție să decidă strămutarea judecării cauzei penale la Judecătoria Anenii Noi. Motivul a constat în faptul că Melniciuc activează în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Chișinău, iar judecarea cauzei de către instanța respectivă ar putea trezi „suspiciuni de către unii observatori independenți cu privire la obiectivitatea instanței”.
Prima ședință în dosarul lui Melniciuc la Anenii Noi a avut loc pe 31 decembrie 2019, iar următoarea este programată pentru joi, 13 februarie.
Învinuit în două dosare penale, Melniciuc a revenit în sistem
Deși Melniciuc are statut de învinuit în două dosare penale, fiind suspendat din funcție de către CSM din acest motiv, judecătorul activează în continuare la Judecătoria Chișinău, asta după ce Curtea de Apel Chișinău a decis, în octombrie 2019, să anuleze hotărârea CSM prin care acesta a fost suspendat. Printre cei trei judecători care au decis să anuleze hotărârea CSM se numără și Vladislav Clima, care a fost coleg cu Melniciuc la Facultatea de Drept de la USM.
În mai 2019, fostul procuror general, Eduard Harunjen, a cerut membrilor CSM să îl suspende pe Melniciuc din funcția de judecător pentru existența bănuielii de săvârșire a traficului de influență. Harunjen declara atunci că, în iunie-iulie 2017, Melniciuc, susținând că are influență asupra judecătorilor, a pretins, acceptat și primit personal 100 de mii de euro pentru a-i face pe judecători să emită o hotărâre favorabilă în favoarea unei persoane. În aceste circumstanțe, având în vedere că fapta comisă este incomapatibilă cu funcția de judecător, Harunjen a cerut CSM-ului să îl suspende din funcție pe Melniciuc, iar membrii CSM au constatat că, „exercitarea în continuare a funcției de către judecătorul Melniciuc ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurii penale”.
În circumstanțele în care Melniciuc a revenit în funcție, CSM a depus un recurs la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), iar magistrații urmează să decidă miercuri, 12 februarie, dacă mențin sau nu decizia Curții de Apel prin care a fost anulată decizia de suspendare.
Dosarul în care Melniciuc este bănuit de trafic de influență se află încă pe masa procurorilor.
- Mama „de milioane” a judecătorului Melniciuc
- Judecătorul Oleg Melniciuc a fost reținut
- Procurorul general, despre dosarul penal pentru îmbogățire ilicită în care figurează judecătorul Melniciuc
Potrivit Procuraturii Anticorupție în perioada anilor 2013-2017, activând în funcția de judecător, Melniciuc a inclus intenţionat date incomplete sau false, în declaraţia de avere şi interese personale. Mai mult, în proprietatea magistratului și familiei sale au fost depistate bunuri, valoarea cărora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu puteau fi obţinute legal.
Pe parcursul anchetei penale, procurorii au sesizat mai multe nereguli în procesul de declarare a averilor și intereselor învinuitului. Acesta a omis includerea în declarația de avere pentru anul 2016, a unui venit de 48 000 lei, obținut sub formă de depuneri bănești de la un cetățean, pe cardul său bancar. Pentru a majora neîntemeiat veniturile declarate, a inclus intenționat în aceeași declarație, date incomplete și false privind înstrăinarea unui imobil, indicând o valoare mai mare cu aproximativ 10 000 lei decât îl declarase anterior. Concomitent, a indicat în declarație, o valoare mai mică de preț, la dobândirea unui automobil de 450 000 de lei, cu scopul încadrării cheltuielilor totale efectuate pe parcursul anului 2016 în limita veniturilor legal declarate, însă prețul real de cumpărare a automobilului a constituit 41 000 euro (echivalentul a 895 555 lei potrivit ratei BNM la data procurării).
Procurorii au constatat că învinuitul, activând în calitate de judecător, deţinea în proprietate bunuri valoarea cărora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite legal, nefiind posibilă obținerea lor pe cale licită.
ZdG scris în trecut că magistratul Melniciuc ar fi procurat un șir de spații comerciale în mun. Chișinău la preț de milioane, pe care le-a înregistrat pe numele mamei sale pensionare. În septembrie 2014, ZdG scria că Elena Melniciuc, mama lui Oleg Melniciuc, pe atunci preşedinte al Judecătoriei sect. Râşcani, avea înregistrate pe numele său mai multe bunuri imobile în Chişinău, valoarea cadastrală a cărora depăşeşte suma de 4 mln. de lei. Atunci oamenii din satul unde locuia mama magistratului spuneau că aceasta nu are nicio afacere şi că a lucrat toată viaţa în colhoz. Contactat atunci de ZdG, magistratul susținea că nu cunoaşte foarte multe detalii despre soarta imobililor. „Pe cine sunt scrise, aceluia aparţin. Ele nicidecum nu se vând. Dle, eu dacă aveam legătură cu ele, le cumpăram demult şi le înscriam pe mine”, declara Oleg Melniciuc.
Oleg Melniciuc a fost președintele Judecătoriei Râșcani din iunie 2013, atunci când a fost numit, după mai multe controverse, prin decret prezidenţial, de preşedintele Nicolae Timofti. Anterior, acesta a deţinut funcţia de vicepreşedinte al acestei instanţe, fiind adesea în atenţia presei, care l-a criticat pentru comportamentul său. Melniciuc este finul de cununie al lui Mihai Poalelungi, fostul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie și fost președinte al Curții Constituționale.