CSM, după ședința cu participarea conducătorilor instanțelor judecătorești din R. Moldova: „Magistraţii au identificat data optimă pentru convocarea Adunării Generale a Judecătorilor”
Reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au emis o notă prin care anunță că în urma întrevederii membrilor CSM cu președinții instanțelor de judecată desfășurată miercuri, 9 iunie, magistrații participanți la ședință au identificat data optimă pentru convocarea Adunării Generale a Judecătorilor, fără însă a menționa când mai exact va fi organizată aceasta.
La ședința organizată la CSM au participat preşedinta interimară a CSM Luiza Gafton, membrii Consiliului Superior al Magistraturii Anatolie Galben, Nina Cernat şi Victor Micu și conducătorii tuturor instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova.
Astfel, potrivit unui comunicat emis de CSM după ședință, „magistraţii au identificat data optimă pentru convocarea Adunării Generale a Judecătorilor, identificând chestiuni ce urmează a fi incluse în proiectul agendei şedinţei Adunării”.
„În cadrul discuţiilor preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor au abordat subiecte ce ţin de îmbunătăţirea activităţii sistemului judecătoresc prin sporirea comunicării între organul de autoadministrare judecătorească şi judecători, respectarea termenelor rezonabile de examinare a cauzelor aflate pe rol, eficientizarea actului de justiţie, toate acestea urmând să contribuie la sporirea încrederii societăţii în justiţie”, se menționează în nota CSM.
Tot în notă se menționează că, la sfârșitul întrevederii, participanţii la discuții „și-au exprimat dorinţa de a organiza în timpul apropiat o nouă şedinţă de acest gen, scopul căreia fiind dezvoltarea sistemului judiciar și rezolvarea problemelor existente în domeniu”
Pe 27 mai, la ședința CSM a participat președinta R. Moldova, Maia Sandu, care nu i-a anunțat pe magistrați despre vizita sa.
„Participarea mea în acest proces o consider foarte importantă. Sunt astăzi aici ca să vă informez că sistemul judecătoresc pune în pericol securitatea R. Moldova. Nu este o noutate pentru nimeni că unii judecători iau decizii ilegale”, a declarat președinta Maia Sandu.