Confirmat: Procuratura a pornit o cauză penală pe faptul obținerii de către Plahotniuc a celui de-al doilea pașaport
Procuratura Anticorupție confirmă că la 29 octombrie a pornit o cauză penală pe faptul obținerii de către fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a celui de-al doilea pașaport al R. Moldova, cu o altă identitate.
„Cauza penală a fost pornită în baza infracțiunii de abuz de serviciu, comis în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale. Procuratura Anticorupție întreprinde măsurile necesare de urmărire penală, în vederea elucidării multiaspectuale a circumstanțelor”, a declarat pentru Ziarul de Gardă purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Emil Gaitur.
Potrivit Procuraturii, această infracțiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Chiril Moţpan, președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, afirmă că Vladimir Plahotniuc deține un cel de-al doilea pașaport, cu imaginea lui, dar cu alt nume, prenume, data nașterii etc. Potrivit lui Chiril Moțpan, documentul ar fi fost obținut când în funcția de director al Agenției Servicii Publice era Serghei Răilean, care este nașul de cununie al fiului mai mare al lui Pavel Filip.
Contactat de Ziarul de Gardă pentru o reacție, fostul prim-ministru, Pavel Filip a declarat că nu comentează aceste informații: „Nu cunoscu și nici nu vreau să comentez acțiuni ale lui Vlad Plahotniuc”.