Condamnată pentru omorul propriei fiice
O femeie a fost condamnată la 12 ani de detenţie pentru omorul intenţionat al fetiţei sale minore.
Cazul a avut loc pe 16 septembrie 2014 în locuinţa inculpatei din satul Tomai. Potrivit celor constatate de procurori, femeia i-a aplicat 6 lovituri de cuţit fetiţei sale de 6 ani, după ce servise alcool şi privise un film de groază. Fiind audiată de procurori, inculpata a declarat că nu-şi aminteşte cum a comis crima, ci doar că a avut halucinaţii sub impresia filmului de groază.
Expertiza psihiatrico-psihologică a concluzionat că femeia se află în deplinătatea facultăţilor mintale. Inculpata, în vârstă de 34 de ani, este divorţată şi mai are o fetiţă de 15 ani care se află în îngrijirea rudelor.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.