Condamnat la jumătate de an de închisoare cu executare pentru conducerea mijlocului de transport în sare de ebrietate și fără permis

Procuratura raionului Ialoveni anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 38 de ani pentru comiterea infracțiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, fără a deține permis de conducere.
Potrivit sentinței, bărbatul a fost recunoscut vinovat, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Conform învinuirii înaintate de procurorii de la Ialoveni, inculpatul, la 30 iulie 2023, pe timp de zi, fără a deține permis de conducere, a urcat la volanul unui automobilul în stare de ebrietate și s-a deplasat pe străzile satului Horăști, raionul Ialoveni. Fiind stopat de colaboratorii poliției și testat cu „Drager alcotest” i-a fost depistată concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,49 mg/l, concentrație care, potrivit legii, reprezintă stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
Cauza penală a fost examinată în instanța de judecată în lipsa inculpatului, din motiv că acesta s-a eschivat de la prezentarea la ședințele de judecată.
Inculpatul a fost anunțat în căutare și urmează a fi plasat în arest preventiv, la reținerea acestuia.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău.
Noile modificări legislative care prevăd sancțiuni mai aspre pentru fapta de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate au intrat în vigoare recent, la 7 septembrie.
Potrivit acestora, șofatul în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau ebrietate narcotică se sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani, în dependență de gravitatea faptei. Vechile prevederi, stipulau drept pedeapsă pentru această infracțiune, munca neremunerată în folosul comunității, închisoarea fiind o excepție, pentru persoanele care deja au fost private de dreptul de a conduce mijloace de transport, fie, nu dețineau permis de conducere în momentul comiterii faptei, maximul posibil de a fi aplicat fiind doar 1 an de închisoare.