CNA a avizat pozitiv retragerea drepturilor exclusive de dializă pentru compania pusă sub sechestru în dosarul lui Plahotniuc
Centrul Național Anticorupție a avizat pozitiv retragerea drepturilor exclusive, pentru compania BB-Dializa, la prestarea serviciilor de dializă. Raportul de expertiză anticorupție la proiectul de Hotărâre a Guvernului privind modificarea Hotărârii de Guvern nr.574/2013 cu privire la parteneriatul public-privat pentru serviciile de dializă, care conține avizul respectiv, a fost publicat pe site-ul instituției (CNA) pe 29 octombrie, cu o zi înainte ca Procuratura Anticorupție (PA) să aplice sechestru pe compania BB-Dializa, în dosarul de spălare de bani în proporții deosebit de mari, în care este vizat fostul președinte al Partidului Democrat (PDM), Vladimir Plahotniuc.
În luna septembrie 2019, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a propus retragerea drepturilor exclusive la serviciile de dializa oferite la finele anului trecut de Guvernul condus de Pavel Filip, firmei BB-Dializa, cu fondatori din Cipru, dar cu beneficiari necunoscuti.
La sfârșitul anului trecut, BB-Dializa SRL, deținută de BB-Hamodialyse Limited din Cipru, a obţinut drepturi exclusive la serviciile de dializă pe piaţa moldovenească, după ce Guvernul condus de democratul Pavel Filip a adoptat în grabă o hotărâre prin care a extins de la 12 la 25 de ani perioada proiectului. Detalii aici
Înainte ca proiectul de Hotărâre a Guvernului privind modificarea Hotărârii de Guvern nr.574/2013 cu privire la parteneriatul public-privat pentru serviciile de dializă să fie făcut public de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru dezbateri publice, Centrul Național Anticorupție a solicitat ca documentul să fie supus unei expertize anticorupție.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a publicat, însă, documentul cu cinci zile înainte ca CNA să publice raportul de expertiză.
„Pentru definitivarea proiectului Hotărîrii de Guvern menționat, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale solicită expunerea de sugestii pe marginea acestuia”, este mesajul publicat pe site-ul MSMPS la 24 octombrie.
Concluziile expertizei anticorupție efectuate de Centrul Național Anticorupție (CNA)
„Prin proiect se propune modificarea Hotărârii de Guvern nr. 574/2013 cu privire la parteneriatul public-privat pentru serviciile de dializă. În acest sens, se intervine cu modificarea termenului maxim al parteneriatului public-privat, de la 25 de ani la 12 ani. Totodată, se propune excluderea restricției Guvernului de a iniția alte parteneriate în domeniul serviciilor de dializă, precum și excluderea limitării Companiei Naționale de Asigurări în Medicină de a achita costul serviciilor de dializă, în sistemul de asigurări medicale, doar unui singur partener privat.
În proiect se conține o normă a cărei implementare poate genera confuzie, dar și un aspect incoerent al actului normativ care va rezulta după intrarea în vigoare a proiectului. Norma respectivă vizează înlăturarea restricției Guvernului de a nu iniția și alte proiecte de parteneriat public-privat în domeniul serviciilor de dializă.
Prin urmare, autorul urmează să redacteze proiectul prin prisma aspectelor și recomandărilor expuse în prezentul Raport de expertiză anticorupție”.
Raportul CNA integral:
Miercuri, 30 octombrie, Procuratura Anticorupție a pus sechestru pe trei companii, în dosarele penale pornite pentru spalare de bani în proporții deosebit de mari, în care este vizat fostul președinte al Partidului Democrat (PDM), Vladimir Plahotniuc.
Una dintre companiile pe care a fost aplicat sechestru este SRL BB-Dializă.
Compania SRL BB-DIALIZĂ, a cărei valoare, potrivit PA, constituie 31.826.322 lei este deţinută de Bb-Hamodialyse Handelsgesellschaft Mbh din Cipru, companie ce implementează din anul 2014 proiectul de parteneriat public-privat de modernizare a centrelor de dializă. Compania a obţinut drepturi exclusive pe piaţa moldovenească, după ce la finele anului 2018, Guvernul Filip a adoptat în grabă o hotărâre prin care a extins de la 12 la 25 de ani perioada proiectului, scrie mold-street.com. În consecință, BB-Dializa SRL a obţinut drepturi exclusive pe piaţa moldovenească. Detalii aici
Beneficiar final ascuns în Cipru
În martie 2014 Ministerul Sănătății a selectat ca partener privat BB-Hämodialyse Handelsgesellschaft mbH din Germania, o firmă necunoscută, fondată pe 5 octombrie 2013 de avocatul Silvano Pirritano de la biroul Popa și Asociații, cu o lună înainte de anunțarea concursului.
Compania s-a angajat să construiască sau să modernizeze 12 centre de dializă, dar ulterior, în anul 2018, a anunțat că vor fi doar trei: La Chișinău, Bălți și Cahul.
Înregistrată în orășelul german Bad Homburg (o suburbie a Frankfurtului), firma avea un capital social de 25.000 de euro. Ulterior, în aprilie 2014, compania germană a fondat la Chișinău firma BB-Dializă SRL cu un capital de 5.400 lei, administrator fiind numită Svetlana Chițanu, fostă ziaristă de la Jurnal de Chișinău, ocupând ulterior funcție de brand-manager BB-Dializa SRL.
Din 2015 manager al firmei este Dmitri Onufreiciuc, iar în vara anului 2017 s-a schimbat și proprietarul nominal al firmei. Acum e o firmă din Cipru, Bb-Hamodialyse Handelsgesellschaft Mbh , care anterior se numea Melpomania Limited. Cine este beneficiarul final al acesteia nu se ştie, dar motivul invocat este optimizarea costurilor.
Avocatul Igor Popa, cunoscut în special ca fost apărător în instanțe al ex-premierului Vladimir Filat și care reprezenta interesele investitorului german, iar apoi ale celui cipriot, a refuzat atunci să divulge numele beneficiarului.