Cine și cât va plăti pentru vânătoarea din Pădurea Domnească. Decizia motivată a Curții de Apel Bălți
Gheorghe Crețu rămâne a fi singurul inculpat vinovat de moartea lui Sorin Paciu. În decizia motivată a Curții de Apel Bălți în dosarul „Pădurea Domnească”, care se întinde pe 401 pagini, se menționează însă că procesul penal împotriva fostului vicepreședinte al Curții de Apel Chișinău a fost încetat din motivul expirării termenului prescripției tragerii la răspundere penală. Totodată, magistrații au decis să aloce peste un milion de lei compensanții morale pentru familia lui Sorin Paciu, tânărul care și-a pierdut viața în urma partidei de vânătoare din 2012.
În decizia publicată de Curtea de Apel Bălți se precizează că în cadrul vânătorii ilegale de la Pădurea Domnească, Crețu „a efectuat mai multe trageri de-a lungul liniei trăgătorilor şi peste hotarele sectorului de tragere determinat, cu unelte interzise, adică cu folosirea gloanţelor rotunde, considerînd în mod uşuratic că careva urmări prejudiciabile vor fi evitate, nu a prevăzut, deşi putea şi trebuia să prevadă accidente cu oameni, ca rezultat fiind rănit cet. Paciu Sorin, care a fost internat în Spitalul raional Făleşti, unde în urma leziunilor provocate la 25.12.2012 a decedat”. La rândul său, Crețu susține că nu a comis încălcările care i se imputează, că a respectat prevederile regulilor de securitate la vânătoare și că nu a tras în direcția aflării lui Sorin Paciu.
Colegiul penal consideră însă că declarațiile de nerecunoaștere a vinovăției se combat prin cumulul de probe, astfel că vina inculpatului se demonstrează prin elementele de fapt, declarațiile părților vătămate, depozițiile martorilor, dar și declarațiile și concluziile experților.
Astfel, din probele cercetate s-ar fi constatat că anume în urma împușcăturilor produse de Crețu Gheorghe a fost rănit mortal Sorin Paciu. Totodată, glontele extras din corpul victimei în rezultatul intervenţiei chirurgicale s-a constatat că are aceeaşi componenţă chimică cu gloanţele extrase din cartuşul ridicat de la Creţu.
Astfel, magistrații l-au recunoscut vinovat pe Crețu în comiterea infracțiunii „lipsirea de viață din imprudență, însă procesul penal împotriva acestuia este încetat din motivul expirării termenului prescripției tragerii la răspundere penală”. Totodată, judecătorii au decis să înceteze procesul penal împotriva lui Crețu și pentru vânat ilegal, deoarece fapta respectivă constituie contravenție.
Celelalte persoane vizate în dosar, Ion Lupu, fostul director al Moldsilva, Denis Irimciuc, directorul Rezervaţiei Pădurea Domnească, şi Valeriu Svistun, inginer din cadrul Rezervaţiei, au fost achitate pe motiv că nu s-a constatat fapta infracțiunii. Irimciuc și Svistun au fost recunoscuți însă vinovați pentru abuz de serviciu, fiindu-le aplicată o amendă în mărime de 30 de mii de lei, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice timp de 3 ani.
Totodată, Curtea de Apel Bălți a admis parțial acțiunea civilă înaintată de părinții și soția lui Sorin Paciu. Astfel, magistrații au dispus încasarea din contul lui Crețu, Irimciuc, Svistun, dar și a Rezervației „Pădurea Domnească”, a sumei de aproape 70 de mii pentru compensarea cheltuielilor de înmormântare ale lui Sorin Paciu, precum și 125 mii de lei pentru cheltuieli de judecată. Totodată, aceștia vor mai trebui să achite câte 1 500 de lei lunar copilului lui Sorin Paciu, începând cu 25 decembrie 2012, până când acesta va atinge majoratul, dar și 108 mii lei în formă de plată unică pentru o perioadă de 3 ani pentru părinții lui Sorin Paciu.
Gheorghe Crețu a mai fost obligat de Curtea de Apel Chișinău să achite:
- 250 de mii de lei soției lui Sorin Paciu pentru compensarea prejudiciului moral;
- 300 de mii de lei părinților lui Sorin Paciu cu titlu de compensarea a prejudiciului moral;
Denis Irimciuc și Valeriu Svistun vor achita:
- Câte 100 de mii de lei soției lui Sorin Paciu pentru compensarea prejudiciului moral;
- Câte 100 de mii de lei părinților lui Sorin Paciu.
Instanța a mai dispus încasarea din contul Rezervației Naturale Pădurea Domnească:
- 100 de mii de lei în beneficiul soției lui Sorin Paciu, cu titlu de compensare a prejudiciului moral;
- 100 de mii de lei în beneficiul părinților lui Sorin Paciu.
Decizia este susceptibilă spre executare din momentul adoptării, dar poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 30 zile de la pronunţare.
Contactat telefonic, avocatul familiei Paciu, Petru Munteanu, a declarat că vor contesta decizia Curții de Apel Bălți.
La 23 decembrie 2012, Sorin Paciu, un tânăr de 34 de ani, a fost rănit mortal la o partidă de vânătoare la care au participat mai mulţi oficiali de rang înalt, printre care Valeriu Zubco, procurorul general al R. Moldova, Ion Pleşca, preşedintele Curţii de Apel Chişinău (CAC), Gheorghe Creţu, vicepreşedintele aceleiaşi instanţe, sau Ion Lupu, directorul Agenţiei Moldsilva.
Toţi oficialii prezenţi la vânătoare au tăinuit crima. După ce ea a devenit publică, în ajunul Crăciunului pe stil vechi, în urma unor declaraţii făcute de Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Antimafie, oamenii legii au declarat că „lucrează la caz”.
Sorin Paciu a fost proprietarul unei cariere de piatră din raionul Glodeni. El gestiona şi alte afaceri în mun. Chişinău. Sorin era căsătorit şi avea o fetiţă de tei ani. La alegerile parlamentare din 25 februarie 2001, el a candidat pe lista electorală a Blocului electoral „Alianţa Juriştilor şi Economiştilor”, alături de Valeriu Zubco, procurorul general al R. Moldova.