Cine este procurorul anticorupție reținut pentru 72 de ore pentru „Amestec în înfăptuirea justiției”
Procurorul anticorupție, suspendat din funcție și anchetat în două dosare penale pentru amestec în înfăptuirea justiției, a fost reținut de autorități pentru 72 de ore.
Potrivit surselor ZdG din organele de drept, procurorul anticorupție reținut de autorități este Lilian Lungu.
Nota emisă de Procuratura Anticorupție:
„Procuratura Anticorupție, în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție și Serviciului de Informații și Securitate, au efectuat percheziții sâmbătă, 16 noiembrie 2019, într-un dosar în care este vizat procurorul anticirupție.
Prechezițiile efectuate atât la domiciliile persoanei bănuite, cât și în automobilul acestuia, au avut loc în cadrul unei cauze penale ce vizează fapte de amestec în înfăptuirea justiției, prevăzute de art. 303 alin. (3) Cod penal și tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate, art. 306 alin. (1) Cod penal.
Temei pentru inițierea urmăririi penale au servit investigațiile jurnalistice, precum și informațiile prelimare prezentate de către Serviciul de Informații și Securitate.
Urmărirea penală a fost pornită la mijlocul lunii septembrie a anului curent. În cadrul cauzei penale, la solicitarea procurorilor anticorupție, de către ofițerii Serviciului de Informații și Securitate au fost efectuate măsurile speciale de investigație pentru confirarea bănuielei rezonabile în comiterea faptelor infracționale.
Potrivit materialelor cauzei penale, în perioada anului 2015, procurorul în Serviciul Sud al Procuraturii Anticorupție, acționând contrar normelor imperative, a săvârșit acte de tragere la răspundere penală a unui șef de serviciu din cadrul Inspectoratului General de Poliție al MAI, care la rândul său i-ar fi refuzat încetarea unei proceduri contravenționale în care era vizată o stație PECO din orașul Cantemir. În urma acțiunilor întreprinse de bănuit, în calitatea sa de procuror în Procuratura Anticorupție, victima a fost pusă sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu.
La 26 ianuarie 2016 cauza penală în privința polițistului a fost expediată cu rechizitoriu pentru examinarea în fond la Judecătoria Cantemir.
Polițistul a fost achitat de prima instanță, instanța de apel și de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 22 mai 2019.
Totodată, procurorului i se încriminează două capete de acuzare de amestec în înfăptuirea justiției în cadrul a altor două cauze penale: una aflată în gestiunea Procuraturii raionului Cahul, iar alta se examina în fond la Judecătoria raionului Cahul”.
La începutul lunii octombrie curent ZdG a scris despre dosarele și incidentele publice în care figurează numele acuzatorului de stat, Lilian Lungu. Detalii aici
Numele procurorului Lilian Lungu a ajuns în atenția ZdG la 5 februarie 2019. Atunci, de pe un cont înregistrat pe numele unui oarecare Valeriu Lepeha, în adresa ZdG a venit un mesaj în care se conțineau mai multe acuzații aduse procurorului Lilian Lungu. Detalii aici
Potrivit autorităților, infracțiunea prevăzută de art. 303 alin. (3) din Codul Penal se pedepsește cu amendă în mărime de la 750 la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 4 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
Art. 306 alin. (1) Cod Penal prevede o amendă în mărime de la 650 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.