Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Cine este bărbatul dat în…

Cine este bărbatul dat în căutare de peste 20 de ani, învinuit că a luat viața unui om de afaceri și soției sale, în propria lor casă, la Grătiești

Colaj ZdG

Conform surselor ZdG, bărbatul despre care au anunțat oamenii legii, fiind reținut după 22 de ani de când a fost anunțat în căutare, este Eduard Apostol – principalul suspect în cazul dublului omor din 2002 de la Grătiești, în care a decedat un om de afaceri din domeniul exportului de tutun și soția sa.

În vârstă de 51 de ani, atunci când a fost reținut, Aposol ar fi avut asupra sa un pașaport ucrainean fals, cu numele Artur Volkovych. Acum, actul de identitate fals pe care l-ar fi folosit în timp ce se ascundea de oamenii legii în Ucraina și Italia, ar fi „dispărut” dintre dovezile din dosarul penal.

Omorul dublu a avut loc în 2002, când soții Botnari, Gheorghe și Valentina, au fost omorâți în propriul domiciliu din comuna Grătiești, Chișinău.

„Pregătindu-se de crima o săptămână, în toiul nopții de 25 mai 2002, având informații că în domiciliul soților Botnari este păstrată o sumă considerabila de bani, Apostol Eduard, împreuna cu frații Ganea Gheorghe și Tudor, au spart gratiile ferestrei de la baie și au intrat în casă.

Stăpânul casei, om de afaceri în vârstă de 39 de ani, a reușit să folosească pistolul deținut legal și a tras 12 focuri de armă în direcția hoților. În urma schimbului de focuri, proprietarii casei, Botnari Gheorghe și Valentina, au decedat, iar toți cei trei atacatori au fost răniți, unul dintre ei – Ganea Tudor – mortal. La scurt timp dupa crimă, a fost prins Ganea Gheorghe care și-a recunoscut vinovăția, fiind condamnat la detenție pe viață. Fiind interogat Ganea Gheorghe a indicat drept organizator al crimei pe Apostol Eduard, care cunoștea detalii despre proprietari, planificarea casei, suma păstrată în interior și altele”, a comunicat redacției ZdG o sursă, care ne-a oferit și o secvență dintr-un ziar, datat cu 29 mai 2002.

Condamnat pe viață pentru omor, s-a prezentat în fața instanței pentru a fi amnistiat

ZdG a constatat că Gheorghe Ganea, complice la crimă, a fost condamnat la data de 4 aprilie 2003 prin sentința Tribunalului Chișinău, iar prin cumul de infracțiuni, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă – 25 ani privațiune de libertate.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chişinău din 3 decembrie 2003, apelul declarant de condamnat a fost respins ca nefondat. S-a admis apelul părții vătămate, s-a casat sentința Tribunalului Chișinău din aprilie 2003 și s-a pronunțat o nouă hotărâre prin care lui Ganea Gheorghe i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de detenție pe viață în penitenciar de tip închis.

Potrivit sentinței de condamnare, Ganea Gheorghe, „în timpul ispășirii pedepsei în colonie așezare, în coautorat cu altă persoană, a comis infracțiunea de omor a doi soți, din interes material”.

Ganea a încercat să fie amnistiat în 2023, în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Totuși, judecătoarea Ludmila Tetiu, de la Judecătoria Orhei, a respins demersul penitenciarului nr. 17 Rezina, considerând „pripite și neîntemeiate” concluziile privind riscul „mediu” de recidivă a condamnatului, precum și „caracteristica pozitivă”.

Gheorghe Ganea a fost anterior condamnat, prin sentința Judecătoriei Ungheni din 7 mai 1990, pentru omor, la 2 ani privațiune de libertate, dar îi fusese suspendată executarea pedepsei pe un termen de 2 ani.

Mai mult, acesta a participat la crima de la Grătiești în timp ce ispășea altă sentință – a Judecătoriei Călărași din 13 iulie 1993, de 13 ani de privațiune de libertate. Prin decizia instanței de judecată din 18 septembrie 2001, acesta a fost transferat atunci în „colonie așezare”.

Un bărbat anunțat în căutare de peste 20 de ani, pentru un dublu omor la Grătiești și tâlhărie, a fost reținut de ofițerii de investigație

Oamenii legii au anunțat vineri, 7 februarie, că un bărbat de 51 de ani din Chișinău, anunțat în căutare în anul 2002 de către Inspectoratul de Poliție Rîșcani pentru comiterea unui dublu omor, precum și de Inspectoratele de Poliție Nisporeni și Centru pentru comiterea unor tâlhării, a fost reținut în capitală miercuri, 5 februarie.

Conform Inspectoratul General al Poliției (IGP), bărbatul, în anul 1999, acționând împreună cu un complice, având scopul de a sustrage mijloace bănești și motorină în cantități mari, ar fi atacat doi angajați ai unei stații Peco din raionul Nisporeni, folosind un cuțit și o țeavă metalică.

Tot el, în anul 2001, acționând printr-o înțelegere prealabilă cu alți trei indivizi, ar fi pătruns într-o gospodărie din Chișinău, de unde a sustras bunuri materiale valoroase, provocându-le stăpânilor casei leziuni corporale grave.

„În anul 2002, acționând printr-o înțelegere prealabilă cu alți doi complici, ar fi pătruns într-o gospodărie din satul Grătiești și, în timp ce proprietarii dormeau, în mod intenționat și premeditat au aplicat arma de foc cauzându-le victimelor leziuni corporale grave ce au dus la decesul acestora.

Menționăm în această perioadă, bărbatul se ascundea în alte țări sub identitatea unei persoane străine. Bărbatul a fost plasat în Penitenciar nr. 13”, a transmis IGP.