CEDO cere explicații din partea Guvernului R. Moldova pe marginea dosarul Domnicăi Manole
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a comunicat Guvernului de la Chișinău cererea Domnicăi Manole, actuala președintă a Curții Constituționale (CC), și a cerut explicații cu privire la dosarul judecătoarei, care a fost anterior demisă din sistem.
Informația a fost făcută publică de către Vladislav Gribincea, președinte al Centrului de Resurse Juridice (CRJM). Acesta subliniază faptul că Manole s-a adresat la CEDO în 2019, pretinzând încălcarea mai multor drepturi.
„În 2019, dna Manole a s-a adresat la CEDO și pretinde încălcarea:
a. dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO), deoarece un judecător al CSJ (Iulia Sîrcu) a judecat cauza sa după ce a fost eliberat din funcție, iar judecătorul raportor (Președintele CSJ, Ion Druță) nu era imparțial;
b. dreptului la libertatea de exprimare (art. 10 CEDO), deoarece a fost demisă pentru comentariile și declarațiile sale;
c. dreptului la viață privată (art. 8 CEDO), deoarece demisia dnei Manole a avut consecințe dezastruoase asupra carierei sale;
d. Abuzul de drept (art. 18 CEDO), deoarece scopul real al demisiei nu urmărea un scop acceptabil, ci reprezenta o persecutare pentru declarațiile dnei Manole privind problemele din justiție (o pretenție deosebit de gravă)!Încă o greblă potențială, mare, foarte mare!”, susține avocatul Vladislav Gribincea.
Cum a fost demisă magistrata Manole din sistem
La 14 aprilie 2016. Domnica Manole, judecătoare la Curtea de Apel (CA) Chişinău, anula hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 30 martie 2016 care respingea organizarea unui referendum propus de Platforma „Demnitate şi Adevăr” şi obliga instituţia să iniţieze acel referendum republican.
A doua zi, reprezentanţii CEC au atacat decizia la CSJ, iar peste doar o săptămână, la 22 aprilie 2016, printr-o hotărâre semnată de judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Iurie Bejenaru şi Oleg Sternioală, instanţa supremă anula decizia magistratei Manole ca fiind „ilegală”.
Ulterior, CEC s-a adresat Procuraturii Generale (PG) şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cerând investigarea acţiunilor judecătoarei care, la Apel, nu le-a dat dreptate.
În acest context, pe 23 mai 2016, Eduard Harunjen, procuror general interimar, se adresează la CSM, cerând acordul pentru iniţierea urmăririi penale pe numele judecătoarei. Procurorul îşi explică demersul prin faptul că CSJ a constatat că hotărârea Domnicăi Manole a fost luată cu „interpretarea eronată de prima instanţă a unei legi care nu putea fi aplicată, deoarece era abrogată, depăşirea limitelor împuternicirilor de către prima instanţă prin faptul interpretării Constituţiei…”.
Membrii CSM şi-au dat acordul pentru ca procurorii să o ancheteze penal pe Domnica Manole.
În ședința din 4 iulie 2017, după ce a examinat avizul consultativ suplimentar al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu privire la judecătoarea Curții de Apel Chișinău Domnica Manole, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât că aceasta nu este compatibilă cu statutul de judecător.
La 21 iulie, președintele Igor Dodon a semnat decretul prin care a oficializat eliberarea din funcție a Domnicăi Manole, iar la 28 iulie, actul a intrat în vigoare, fiind publicat în Monitorul Oficial.