Principală  —  IMPORTANTE   —   Ce va urma după ce…

Ce va urma după ce Gațcan își va retrage plângerea. Precizările Procuraturii

Actualmente, Procuratura Generală (PG) nu a recepționat cererea de retragere a plângerii depuse de către deputatul Ștefan Gațcan.

Totuși, plângerea va fi examinată și după ce va fi solicitată retragerea acesteia, a precizat pentru ZdG Maria Vieru, reprezentanta PG.

La 1 iulie, Pro Moldova a publicat un mesaj prin care a anunțat că Ștefan Gațcan a depus la 30 iunie o plângere la PG în care și-a exprimat îngrijorarea legată de integritatea sa fizică, precum și a membrilor familiei lui, menționând că este șantajat și amenințat pentru a renunța la mandatul de deputat în Parlamentul de la Chișinău.

Procuratura Generală a declanșat vineri, 3 iulie, un proces penal în care să stabilească toate circumstanțele cazului.

Astăzi, 6 iulie, Gațcan a anunțat într-un video publicat pe pagina sa de Facebook că plângerea va fi retrasă.

Ajută-ne să rodim investigații!

E primăvară și trebuie iar să depunem declarația la fisc.
Vă încurajăm să redirecționați și în această primăvară (până pe 30 aprilie) cele 2% din impozitul pe venit către Asociația Media Guard! Treceți codul fiscal al organizației noastre - 1010620003744 (Asociația Media-Guard, parteneră ZdG), în căsuța M1 (secțiunea V, facultativă) din Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit – formularul CET 18.Transmiteți și altora, ca să reușim mai multe împreună!

Publicitate1