Ce spune Procuratura despre posibilitatea aplicării arestului preventiv pe numele lui Filat în cel de-al doilea dosar
Reprezentanții Procuraturii declară la această etapă nu există temeiuri legale pentru a solicita arest preventiv în privința fostului premier, Vladimir Filat, care se află în libertate de două săptămâni și numele căruia mai figurează într-un dosar de spălare de bani.
Acum două săptămâni, fostul prim-ministru a fost eliberat din închisoare prin decizia Judecătoriei Chișinău în dosarul în care acesta fusese condamnat la 9 ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență. Deși se află în libertate, pe rolul instanței de fond se mai numără un dosar, în care Vlad Filat este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Anterior, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, declara că până acum nu a existat o măsură preventivă pe numele lui Filat în cel de-al doilea dosar pentru că acesta își ispășea pedeapsa în închisoare.
Într-un răspuns oferit pentru Ziarul de Gardă, Procuratura declară că, la această etapă, procurorii nu au un temei pentru a solicita o măsură preventivă în privința lui Filat.
„Nu există informații precum că el s-ar eschiva de la examinarea judiciară sau ar influența buna desfășurare a procesului penal. În același timp, statutul său de condamnat eliberat condiționat, înainte de termen, presupune respectarea restricțiilor impuse lui de către instanța de judecată. Încălcarea acestora ar avea consecințe negative pentru el cu referire la executarea restului pedepsei”, este menționat în răspunsul Procuraturii.
Menționăm că, potrivit încheierii emise de Judecătoria Chișinău, prin care a fost eliberat, Filat este obligat să nu își schimbe domiciliul din mun. Chișinău fără acordul organului de supraveghere a modului de executare al pedepsei aplicate. Totodată, dacă Filat se va eschiva premeditat de la îndeplinirea obligațiunilor stabilite de instanța de judecată, instanța de judecată poate pronunța o încheiere cu privirea la anularea liberării condiționate înainte de termen.
- Fostul premier al R. Moldova, Vlad Filat, explică cum a fost eliberat, dar şi care sunt planurile sale de viitor
- Filat va putea ocupa funcții publice și își păstrează distincția de stat supremă
- OFICIAL/ Hotărârea prin care Vlad Filat a fost pus în libertate. Cum a fost calculat termenul ispășirii pedepsei