Ce riscă funcționarii publici care nu au depus declarația de avere
Funcționarii publici și demnitarii care nu și-au depus declarația de avere și interese personale până la 31 martie curent, data limită până când erau obligați să copleteze actele respective, pot fi eliberați din funcții sau se pot alege cu o amendă de până la 4 500 de lei. Autoritatea Națională pentru Integritate (ANI) a colectat în perioada 1 ianuarie-31 martie 2018 peste 58 de mii de declarații de avere și interese personale. Pentru prima dată în acest an funcționarii publici și demnitarii au putut să-și declare online veniturile obținute în anul 2017.
ANI susține că numărul tuturor funcționarilor și demnitarilor publici, mai ales a celor care dețin funcții importante, urmează a fi stabilit de către ANI prin intermediul sistemului electronic E-Integritate.
Conform Codului Contravențional al Republicii Moldova, cei care nu au depus declarația de avere și interese personale riscă o amendă care variază între 350 și 4 500 de lei. Pe lângă Codul Contravențional, există Legea cu privire la declararea averii și intereselor personale, care prevede că refuzul demnitarilor (deputați, miniștri etc.) sau a funcționarilor publici de a depune declarația de avere și interese personale poate constitui temei pentru
încetarea mandatului sau demiterea din funcție.
Sancțiunile respective, consideră Mariana Kalughin, expertă anticorupție la Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției, nu sunt suficiente pentru sporirea integrității persoanelor vizate de obligația de a depune declarația pe avere și interese personale.
„Amenzile trebuie să fie cât mai proporționale gravitației faptelor, să fie în echilibru cu realitatea. Nu întotdeauna amenzile duc la sporirea integrității. Contează cum sunt aplicate și executate sancțiunile. Problema Moldovei constă că se insistă pe sancțiuni mari, dar acestea rămăn pe hârtie din cauza deficienței de control. Trebuie regândit un alt sistem de sancțiuni, corelat cu salariul funcționarului, dar acum nu e momentul”, explică Mariana Kalughin.
Experta mai spune că „funcționarii care au ce ascunde, de obicei, sunt cei care își declară averea și interesele personale”. „În țara noastră funcționari publici care nu depun declarația de avere, deoarece nu cunosc legea, deși sunt obligați s-o cunoască”, consideră Mariana Calughin.
Eugeniu Vițu, șeful serviciului de informații și relații cu publicul din cadrul ANI, precizează că „funcționarii și demnitarii publici care nu au depus declarația de avere trebuie sancționați conform legislației. Chiar zilele astea ne-au sunat oamenii și au spus că nu au reușit. Cei care au întârziat pot primi o amendă de până la 3 mii de lei. Lucrul acesta îl face
inspectorul de integritate, dar nu conducerea ANI-ului”.
Angajarea inspectorilor de integritate care vor verifica averea funcționarilor și, respectiv, vor aplica sancțiuni, este o prevedere a legii cu privire la ANI, intrată în vigoare încă la 1 august 2016. La mai bine de un an și jumătate de la acea dată, instituția nu este funcțională, iar abia vineri, 6 aprilie, urmează a fi publicat în Monitorul Oficial Regulamentul care stabilește criteriile în baza cărora vor fi angați prin concurs 46 inspectori de integritate.
Numărul exact al persoanelor vizate de obligația de a depune declarația de avere și interese personale nu se cunoaște din cauza fluctuației de personal care se angajează/eliberează din instituțiile publice ale Republicii Moldova.