Ce (nu) cunosc autoritățile despre site-ul anonim Moldova-Leaks, pe care în noiembrie 2022 au fost publicate mai multe conversații private atribuite unor persoane publice
Autoritățile continuă investigațiile pentru a identifica persoanele care au stat în spatele lansării, în noiembrie 2022, a site-ului Moldova-Leaks, pe care au fost publicate mai multe conversații private de pe Telegram atribuite unor persoane publice din R. Moldova, inclusiv actuali demnitari de stat.
Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) susțin că urmează să primească „răspunsurile la demersurile procuraturii către jurisdicțiile internaționale, privind ridicarea informației despre acțiunile autorilor spargerilor conturilor din aplicația de mesagerie vizată”.
„Anterior, judecătorul de instrucție a satisfăcut demersul procurorilor de autorizare a acțiunilor ce se impun ulterior executării acelor demersuri depuse către autoritățile din alte state.
Ulterior, documentele oficiale au fost traduse și expediate statelor interpelate. O procedură similară urmează să fie respectată de autoritățile acelor state, până să execute asistența juridică pe care noi am solicitat-o”, au declarat reprezentanții PCCOCS pentru Ziarul de Gardă.
În ceea ce privește aspectul pretinsului conținut al mesajelor publicate, anterior procuratura specializată și-a declarat abținerea de la examinare. Totuși, potrivit PCCOCS, Procuratura Generală nu a constatat temeiuri pentru abținere și a dispus demararea investigațiilor de către procurorii specializați: „Acum, urmează ca persoanele invitate la procuratură să se conformeze prevederilor impuse de articolul 263 din Codul de procedură penală”.
Site-ul Moldova-Leaks a fost înregistrat pe 8 noiembrie 2022 în afara R. Moldova. Timp de trei săptămâni, acolo au fost publicate date din corespondența privată atribuită unor foști și actuali demnitari de stat. În acea zi, pe site au fost publicate mai multe conversații private de pe Telegram, atribuite ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco. Atunci, autoritățile au anunțat că au fost sparte și conturile de Telegram ale președintei Maia Sandu și vicepremierului Andrei Spînu.
După publicarea pretinselor conversații purtate de ministrul Justiției, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a emis un comunicat prin care a declarat că condamnă publicarea pretinselor conversații ale unor demnitari de stat de pe Telegram.
Printre pretinsele conversații ale ministrului Justiției era și un chat denumit „CSP”, care ar fi arătat un concurs aranjat pentru funcția de procuror-șef anticorupție, câștigat de Veronica Dragalin.
Ministrul Sergiu Litvinenco a negat veridicitatea mesajelor, apoi a declarat că acestea „au fost rupte din context”, iar șefa PA, Veronica Dragalin, a declarat, într-un interviu pentru Euronews România, că nu comentează „informații care au ajuns în spațiul public printr-o gravă infracțiune foarte gravă, envaziune în viața privată a unei persoane. Dacă am comenta conținutul acestei discuții am încuraja așa oameni să continue mai departe să comită astfel de infracțiuni”.
Pe 11 noiembrie, pe site-ul Moldova-Leaks au fost publicate conversații private atribuite consilierului președintei R. Moldova în domeniul apărării și securității naționale, Dorin Recean. Peste cinci zile a fost publicată conversația atribuită fostului deputat PLDM, Vadim Pistrinciuc, iar încă peste două zile, au apărut conversațiile atribuite ministrei Afacerilor Interne Ana Revenco.
Pe 22 noiembrie, pe site-ul nou creat au fost publicate discuții private atribuite ministrului Economiei, Dumitru Alaiba. Tot atunci, contul personal de Facebook al ministrei de Interne Ana Revenco a fost spart, fiind făcută o postare despre contul spart al ministrului Alaiba.
Ultima conversație privată a apărut pe site-ul Moldova-Leaks pe 25 noiembrie. Contul de Telegram și poșta electronică ale procurorului general interimar, Ion Munteanu, ar fi fost sparte, iar pe platforma a cărei administratori sunt anonimi au fost publicate mai multe informații, inclusiv cu caracter personal.
Atunci, procurorul general interimar, Ion Munteanu, a sesizat Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) în ceea ce privește acțiunile ilegale care au dus la spargerea e-mail-ului său, dar și a contului de Telegram. CSP l-a desemnat pe procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Chișca, să investigheze spargerea conturilor procurorului general interimar.
Administratorii site-ului anonim, pe care anterior au fost publicate conversațiile private atribuite persoanelor publice și unor demnitari susțin că aceasta ar fi „cea mai mare scurgere de corespondență privată a oficialilor de rang înalt din R. Moldova. Mesaje, cutii poștale, conturi bancare”.