Carabinieri impuşi să muncească ilegal pentru o firmă
Procuratura militară Chişinău a finalizat urmărirea penală şi a expediat instanţei de judecată cauza penală de învinuire a unui militar prin contract al unităţii militare din cadrul Departamentului trupelor de carabinieri al MAI, de comiterea abuzului de serviciu şi actelor de violenţă săvârşite asupra unui subaltern.
În cadrul urmăririi penale procurorii au constatat că, în cursul lunii octombrie 2014, militarul în grad de căpitan, abuzând de funcţia ocupată şi acţionând în detrimentul destinaţiei subunităţii a retras de la îndeplinirea obligaţiilor serviciului militar 4 carabinieri din subordine şi i-a repartizat ilegal la lucru fizic necalificat la un agent economic. Pentru lucrările prestate de militari timp de 4 zile, inculpatul a primit de la administraţia firmei 2150 lei, precum şi alte bunuri materiale.
Procurorii militari au mai stabilit că, în aceeaşi perioadă, sub pretextul refuzului unuia dintre subalterni de a pleca la lucrări ilegale în afara unităţii, inculpatul i-a aplicat o lovitură în regiunea capului, cauzându-i victimei leziuni corporale.
Pentru acţiunile sale ilegale, comandamentul l-a sancţionat pe militar în mod disciplinar, iar actualmente procurorii i-au aplicat interdicţia de a părăsi ţara. Dacă instanţa de judecată îl va găsi vinovat de cele incriminate de procurori, el riscă 12 ani de detenţie.