Captura de 1,5 milioane de euro de la vama Leușeni: banii au fost virați în contul statului, iar șoferul camionului – condamnat
Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță vineri, 16 aprilie, despre condamnarea șoferului autocamionului, care în aprilie 2020 a fost oprit la frontieră în timp ce transporta peste 1,6 milioane de euro, prin punctul vamal Leușeni.
Conform sentinței, inculpatul a fost condamnat la 3 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pedeapsă suspendată condiționat pentru un termen de probă de 2 ani cu transmiterea în totalitate a mijloacelor bănești în bugetul de stat.
„Procurorii PCCOCS vor ataca sentința întru susținerea poziției de aplicare a pedepsei de 4 ani închisoarea, cu ispășire reală a pedepsei, dar și de încasare în favoarea statului a costului de peste 300.000 lei a autocamionului, așa cum prevede legea în cazul bunului care nu-i aparține inculpatului, dar a fost folosit la comiterea infracțiunii.
Investigațiile privind proveniența și destinația banilor continuă”, se menționează într-o notă a PG, emisă vineri.
Serviciul Vamal a depistat la 18 aprilie 2020, la intrarea în punctul vamal Leușeni, într-un TIR de marca Mercedes, pachete pline cu valută nedeclarată. Conform procedurilor, TIR-ul, care venea din România și intenționa să intre în R. Moldova, a fost supus verificărilor, iar în timpul controlului de rigoare, vameșii au depistat în cabina șoferului mai multe pachete și cutii cu bancnote de 20 și 50 de euro, nedeclarați. În total, vameșii au depistat peste 1,5 milioane de euro ascunși în tir.
ZdG a constatat că tirul în care a fost depistată suma de bani aparține companiei de transport internațional de mărfuri „Disofi-Trans” SRL. Aceasta efectuează curse regulate spre Cehia, Serbia, Bulgaria, Grecia și Germania.
Anterior, în presă s-a vehiculat că banii ar fi provenit din contrabanda cu țigări și ar fi aparținut fraților Tătăroi/Mardari, originari din Băcioi.
În luna mai 2020, ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal au descins la mai multe adrese din țară, în cadrul cauzei penale inițiate pe faptul schemei de contrabandă cu valută străină de la postul vamal Leușeni, unde au fost depistate circa 80 de tone de ambalaj pentru confecționarea pachetelor de țigări, care erau acoperite cu hârtie de ambalaj pentru bomboane.
Atunci, la aproape o lună după ce Serviciul Vamal a depistat peste 1,5 milioane de euro ascunși într-un tir, un tânăr moldovean, Adrian Dulgher, plecat de mai mult timp în Marea Britanie, a apărut în spațiul public și s-a declarat proprietar al banilor.
Omul de afaceri a spus că din cauza COVID-19 nu a putut să ajungă în R. Moldova la timp pentru a declara banii, însă nu oferă o explicație a deciziei de a împacheta și ascunde cei peste 1,5 milioane de euro într-un tir.
Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au spus atunci că Dulgheru a luat legătura cu autoritățile prin intermediul poștei electronice, acesta din urmă susținând că lui îi aparțin banii la vamă. Procurorii au menționat că vor investiga această versiune.
- Noi detalii despre captura de 1, 5 milioane de euro nedeclarați depistați la vama Leușeni. Legăturile dintre un reprezentant al companiei care gestionează tirul și o federație sportivă din Moldova
- Reacția PCCOCS la declarațiile unui om de afaceri care susține că este proprietarul celor peste 1,5 milioane de euro depistați la vamă