Biletele pentru meciul Moldova-Rusia, comercializate ilegal în preajma stadionului ZIMBRU
Doi bărbați de 40 de ani, domiciliați la Chișinău sunt suspectați de poliție pentru comercializarea ilicită a biletelor pentru meciul Moldova –Rusia, care va avea loc la 9 octombrie curent, pe stadionul „Zimbru” din capitală, anunță Inspectoratul General de Poliție.
În urma investigațiilor efectuate, la 7 octombrie, curent, angajații Direcției investigare fraude economice a Inspectoratului Național de Investigații, au stabilit că bărbații, comercializau, în preajma stadionului Zimbru, bilete pentru meciul de fotbal la preţul de 450 lei, valoarea oficială fiind de 100 de lei.
Ca urmare a perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat 24 de bilete şi mijloace băneşti în sumă de 1 500 de lei, parvenite în rezultatul comercializării acestora.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 263 alin. 1 Cod contravenţional „Încălcarea regulilor de import, export, proiectare, producere şi comercializare a mijloacelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, nerespectarea altor condiţii de licenţiere”. Conform legislației persoanele culpabile de asemenea infracțiuni risca amendă de pînă la 3000 de lei.
La moment, poliția întreprinde măsuri în scopul stabilirii provenienţei şi autenticităţii biletelor, legalitatea comercializării acestora, modul de declarare a veniturilor înregistrate în rezultatul acestor acţiuni, dar şi depistarea altor cazuri similare.