Bătaie de joc: Patru terenuri publice, vândute la o licitație dubioasă, și-au schimbat proprietarii chiar sub nasul autorităților
Cel puțin patru terenuri publice, vândute în urma unei licitații dubioase, organizate de un executor judecătoresc, despre care ZdG a scris anterior, și-au schimbat proprietarul. Tranzacțiile a fost înregistrate la Oficiul Cadastral pe 29 decembrie 2016, respectiv, 11 ianuarie 2017. În ancheta „Schema hoțiilor cu terenuri din Chișinău”, publicat pe 23 decembrie 2016, Ziarul de Gardă atenționa autoritățile că „cele 4 terenuri pot fi, teoretic, comercializate oricând, or, pe ele nu a fost aplicat sechestru”.
„Sechestrul se aplică conform Codului de Procedură Penală. E nevoie ca cineva să aibă statut de bănuit, învinuit, parte civilă responsabilă, parte vătămată, acţiune civilă, parte civilă. Sunt anumite circumstanţe şi trebuie să ne conducem de buchea legii. Dar, Primăria, dat fiind că a depus cerere de revizuire, nu este îngrădită în drepturi pentru a depune cerere de asigurare a aplicării măsurii asiguratorii… Noi avem un proces penal pe caz”, ne explica atunci procurora Procuraturii Anticorupție, Mariana Botezatu, cea care gestiona un dosar penal privind fraudele cu terenuri din capitală. „Am solicitat să fie pus sechestru în cadrul cererii de revizuire pe care am depus-o la Judecătoria Centru pe 26 noiembrie şi am solicitat să fie aplicat sechestru şi la organul de urmărire penală. Judecătoarea nu s-a expus. Totuşi, ni s-au dat aisgurări că dosarele cadastrale din acest caz sunt ridicate de procurori şi nu poate fi efectuată vreo acţiune cu acele terenuri”, preciza Valeriu Bogdan, șeful adjunct al Direcției Juridice a Primăriei mun. Chișinău.
„Așa cum am informat prin comunicatul Primăriei că municipiul a fost deposedat ilegal de 20 de terenuri, am anunțat că a fost depusă o cerere de revizuire, unde urma să fie examinată inclusiv aplicarea sechestrului pe acele terenuri. Ședința de două ori consecutiv a fost amânată din motive neîntemeiate. Ședința din 23 sau 24 decembrie nu a avut loc. În ziua când urma să aibă loc ședința am fost telefonat de grefieră, care ne-a spus că ședința nu va avea loc, pentru că dosarul a fost ridicat de Procuratura Municipală. Până în prezent, dosarul nu a fost întors la Judecătorie, iar sechestrul pe terenuri așa și nu a fost aplicat. Astfel, terenurile au fost vândute. Menționăm că noi am solicitat ca sechestru să-l aplice și CNA-ul, având aceste atribuții. Până în prezent, nu am fost chemați la CNA pentru fi constatați ca parte vătămată și pentru a aplica sechestru pe aceste terenuri. Ele nefiind asigurate, au fost înstrăinate. Avem scrisori oficiale către CNA și Procuratura Anticorupție. Am fost audiați pe cazul dat, dar sechestru nu a fost aplicat. Acum vrem să facem o scrisoare către Procuratura Generală pentru a vedea de ce a fost ridicat acel dosar. Nu ni s-a adus la cunoștință de ce s-a procedat așa”, zice Valeriu Bogdan, șeful adjunct al Direcției Juridice a Primăriei mun. Chișinău.
Luni, Primăria mun. Chișinău a emis un alt comunicat de presă în care a venit cu detalii despre acest caz.
Ziarul de Gardă amintește că, în decembrie 2015, executorul judecătoresc Iacob Miron a preluat pentru executare silită de la executorul Evelina Marianciuc un act emis de către judecătorul Iurie Ţurcan în octombrie 2013. La 22 decembrie 2015, acesta a publicat într-un ziar de anunţuri informaţia despre organizarea unei licitaţii pe 13 ianuarie 2016 prin care urmau a fi comercializate 22 de terenuri, cu preţuri cadastrale care variau între 48 de mii şi 1 milion de lei, la fel, la preţuri de câteva ori mai mici decât cele de piaţă. Într-o notă informativă adresată de UNEJ către MJ se spunea că anunţul privind organizarea licitaţiei nu întrunea elementele legale, „15 din cele 22 de terenuri scoase atunci la licitaţie nu aveau indicate numere cadastrale şi nici adresa. La fel, nu sunt indicate datele de contact ale executorului judecătoresc, detaliu care, cumulat celorlalte, sugerează tendinţa de a minimaliza informarea potenţialilor cumpărători”,anunţa UNEJ. Printre terenurile scoase la licitaţie de Miron erau şi bunuri excluse din circuitul civil, inclusiv suprafeţe din parcuri, preciza Uniunea.
Licitația a avut loc, cel puțin pe hârtie, pe 13 ianuarie 2016. Terenurile comercializate au o suprafaţă totală de aproape 3 ha şi valorează, conform estimărilor experţilor din cadrul Primăriei mun. Chişinău, câteva zeci de milioane de lei la preţul lor de piaţă. Deşi la licitaţia din 13 ianuarie 2016 au fost scoase spre comercializare 22 de loturi de teren, în două cazuri, licitatorii, din motive necunoscute, au refuzat să participe, astfel că bunurile au rămas în proprietatea statului. La acea licitaţie, conform procesului-verbal, au participat 6 firme, însă doar 3 persoane fizice, asta pentru că fiecare persoană reprezenta câte două firme. Doar 3 firme au câştigat terenuri: „Tehnoserv-Prim”, „Profi-Star” şi „Alexcredit”. „Demont Plus”, „Novastal Prim” şi „Vladorud” SRL au fost învinşii de serviciu în cadrul acestor licitaţii. Deşi schema licitaţiilor pare bine pusă la punct, autorii au avut şi mai multe scăpări.
Cel puțin patru din cele 20 de terenuri au fost înregistrate la Cadastru, ele având numere cadastrale. Celelalte bunuri nu erau încă înregistrate la Cadastru. ZdG a identificat atunci cele 4 terenuri care trecuse din proprietate publică în proprietate privată în urma licitaţiei din 13 ianuarie. Acestea au fost înregistrate la Cadastru la 28 octombrie 2016, în baza hotărârii judecătoarei Angela Catană, pe numele firmei „Tehnoserv-Prim” (1, 2, 3, 4).
La 29 noiembrie 2016, conform datelor noi de la Cadastru, între firma „Tehnoserv-Prim” și „Alfaspirit-Grup” SRL au fost semnate trei contracte de vânzare-cumpărare prin care trei terenuri și-au schimbat proprietarul. Tranzacțiile au fost înregistrate la Cadastru la 29 decembrie 2016, toate cele trei terenuri fiind în continuare libere de grevări, neavând aplicat sechestru. „Alfaspirit-Grup” SRL, deținătoarea terenurilor amplasate în sect. Centru, Botanica și Râșcani a fost înregistrată în 2007, avându-l ca fondator și administrator pe un oarecare Dorin Cebanu Ion. Firma are activități declarate în comerț și adresa juridică într-un apartament înregistrat pe numele unei oarecare Angela Popistaș și a unui minor.
Dorin Ciobanu a fost anterior fondator și la Agenția de pază „Alfaspirit”, companie care a avut, la un moment dat, adresa pe str. Ghioceilor 1, pe teritoriul Moldexpo. Firma însă a fost lichidată între timp, iar ultima adresă juridică este consemnată într-un apartament din str. Sadoveanu, din sect. Ciocana al capitalei. Locuința este înregistrată pe numele soților Iurie și Galina Ceban. Iurie Ceban este un om de afaceri, care deține, printre altele, firma „Eventis Mobile” SRL, care a gestionat operatorul de telefonie mobilă cu același nume, retras între timp de pe piață.
Firma „Eventis Mobile” a fost reprezentată, inclusiv în cadrul unei conferințe de presă, de avocatul Sergiu Goțonoga, cel care este astăzi reprezentat al Asociației Obștești „Cuvântul de Onoare”. Această asociație obștească este de fapt inițiatoarea schemei hoțiilor cu terenuri din Chișinău.
Ziarul de Gardă a scris anterior că aceasta s-a adresat Primăriei mun. Chișinău, solicitând teren pentru construcţia unei clădiri cu menire socială, pentru păturile vulnerabile. Fiind refuzată, Asociația s-a adresat în instanața de judecată. În octombrie 2013, Iurie Ţurcan, pe atunci judecător la Judecătoria Râşcani din Chişinău, a emis o încheiere prin care Consiliul Municipal Chişinău (CMC) era obligat să organizeze licitaţii publice privind acordarea în arendă, locaţiune funciară sau proprietate, a terenurilor publice din Chişinău. Ulterior, în decembrie 2013, a emis şi o încheiere explicativă prin care anunţa cum va fi executată încheierea, dacă autorităţile locale vor refuza organizarea unor astfel de licitaţii. Atunci, Ţurcan a stabilit că, dacă autorităţile publice nu organizează licitaţii, încheierea poate fi executată de un executor judecătoresc, iar terenurile care urmau a fi licitate puteau fi alese de creditor, adică de persoana care ceruse autorităţilor publice locale acordarea de terenuri. Peste o lună, în ianuarie 2014, Ţurcan îşi prezintă demisia şi pleca din sistemul judecătoresc. La scurt timp, s-a și dat startul acestor licitații. Până acum, au avut loc cel puțin trei licitații organizate de executorii Evelina Marianciuc și Iacob Miron prin care au fost licitate zeci de terenuri care valorează milioane de lei. Ulterior, majoritatea dintre acestea și-au schimbat proprietarii, deși organele de drept anunțau că ar fi pe urmele făptașilor.
Cel de-al patrulea teren care și-a schimbat proprietarul a fost înregistrat la Cadastru pe numele noului proprietar la 11 ianuarie 2017, după ce ar fi fost vândut tot în urma unui contract de vânzare/cumpărare din 29 noiembrie 2016 firmei „Heroic Global LP” S.C , înregistrată pe 28 septembrie 2016 în R. Irlanda.
Ziarul de Gardă va reveni cu detalii în ediția tipărită de joi, 19 decembrie 2017.