Principală  —  IMPORTANTE   —   Avocatul lui Platon: concertele electorale…

Avocatul lui Platon: concertele electorale ale PDM din 2014, plătite de Șor din „furtul miliardului”

Foto: facebook.com/ilanshorofficial/

Avocatul lui Veaceslav Platon cere Comisiei Electorale Centrale (CEC) excluderea Partidului Democrat din Moldova din lista candidaților la alegerile parlamentare din noiembrie 2014. Solicitarea este întemeiată pe faptul că în timpul campaniei electorale, pentru organizarea concertelor, democrații au utilizat bani care ar fi fost sustrași din sistemul bancar. Avocatul Alexandru Bondariuc a prezentat Comisiei date din documente financiare, care ar confirma, după părerea sa, faptul că Toto Cutugno și interpreții ruși, care au cântat la concertele din 26 și 27 noiembrie 2014 organizate de PDM, au fost plătiți de Ilan Șor din credite luate de la Banca Socială și Unibank, scrie newsmaker.md.

Potrivit avocatului lui Veaceslav Platon, probele privind finanțarea ilegală a campaniei electorale a democraților ar permite Comisiei Electorale Centrale să excludă PDM-ul din cursa electorală și să confiște toate mijloacele primite de partid, dar care nu au fost incluse în rapoartele financiare.

Avocatul Alexandru Bondariuc, potrivit sursei, a prezentat și câteva decizii ale CEC care, după părerea sa, ar avea legătură cu „furtul miliardului”. Potrivit acestuia, candidații PDM Andrian Candu, Pavel Filip și Vasile Botnari au fost intenționat excluși, iar apoi reintroduși în lista de partid. Toți trei erau membri ai Cabinetului de miniștri. Avocatul afirmă că, dacă sunt contrapuse datele, este clar că de voturile acestora era nevoie pentru ca Guvernul să adopte hotărârea privind acordarea garanțiilor de stat pentru rambursarea crizei financiare din cele trei bănci – Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Avocatul își întemeiază solicitarea privind excluderea PDM din cursa electorală pe date din extrase bancare care ar arăta că din creditul de 2,3 milioane de euro, contractat de o companie din „grupul Șor” la Banca Socială, cu ajutorul a câtorva transferuri, 20 de mii de euro au fost plătiți companiei S. BACH STUDIO RECORDING pentru „organizarea unui eveniment”. J.S. BACH STUDIO RECORDING ar fi compania care se ocupă de organizarea concertelor interpretului italian Toto Cutugno. Interpretul a cântat la 26 noiembrie 2014 în Piața Marii Adunări Naționale la un concert organizat de PDM în cadrul campaniei electorale.

 CRONOLOGIE

10 octombrie 2014 – este înregistrată la CEC Lista candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din partea Partidului Democrat din Moldova. În listă figurează Andrian Candu, Pavel Filip și Vasile Botnari, toți trei fiind miniștri.

17 octombrie 2014 – din Listă este exclus Andrian Candu, pe atunci ministru al Economiei;

7 noiembrie 2014 – din Listă sunt excluși Pavel Filip, pe atunci ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, și Vasile Botnari, pe atunci ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor;

7 noiembrie 2014 – Guvernul ia decizia privind acordarea garanției de stat pentru Banca de Economii, Banca Socială și Unibank;

10 noiembrie 2014 – Banca Socială acordă un credit de 2,3 milioane de euro companiei CONTRADE, gestionată de „grupul Șor”, care transferă banii companiei nerezidente GENYRAL TRADE LP, al cărei beneficiar final este, de asemenea, Ilan Șor;

13 noiembrie 2014 – GENYRAL TRADE LP transferă 20,1 mii de euro companiei HEZBURG LLP, controlată, de asemenea, de Ilan Șor;

13 noiembrie 2014 – HEZBURG LLP transferă 20 mii de euro companiei J.S. BACH STUDIO RECORDING pentru organizarea unui eveniment;

17 noiembrie 2014 – Filip, Candu și Botnari sunt reincluși în Lista candidaţilor la funcţia de deputat  din partea Partidului Democrat din Moldova.

Avocatul prezintă și un alt exemplu care ar demonstra că PDM ar fi utilizat ilegal mijloace. La 1 august 2014, Unibank a acordat un credit de 2,08 USD companiei CONTRADE, care a trasnferat banii companiei nerezidente GENYRAL TRADE LP.  O parte din sumă, 11 mii de euro, compania respectivă a transferat-o către HEZBURG LLP, cea care la rândul ei a transferat 11,4 mii de euro companiei BLUE JET SP. Z.O.O —pentru achitarea zborurilor charter.

Avocații ar fi stabilit că BLUE JET SP. Z.O.O este o companie poloneză, iar achitat a fost avionul cu care la 26 iunie 2014 în Chișinău au fost aduși artistul rus Maxim Galkin, fostul prezentator de la Pervîi Kanal, Andrei Malahov și interpreta Laima Vaikule pentru a participa la concertul din 27 noiembrie, organizat de PDM în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.

Potrivit sursei, avocatul a indicat în solicitarea către CEC, că toate aceste cheltuieli nu au fost reflectate de PDM în rapoartele financiare prezentate de democrați.

Potrivit juristului, PDM a încălcat în acest mod legislația electorală, fapt pentru care ar trebui exclus din cursa electorală. Potrivit legii, susține avocatul, termenul de depunere a contestațiilor în privința finanțării partidelor politice în perioada campaniei electorale este nelimitat.

Avocatul lui Veaceslav Platon afirmă că CEC poate găsi confirmarea faptelor expuse la Procuratura Anticorupție, care elucidează „furtul miliardului” și în cel de-al doilea Raport Kroll.

Veaceslav Platon, etichetat drept raiderul nr. 1 în CSI, este condamnat la 18 ani de închisoare pentru escrocherie.

Sursa: newsmaker.md
Foto: facebook.com/ilanshorofficial/