Avocat: Platon ar putea fi înlăturat
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, unul dintre avocaţii lui Veaceslav Platon, Denis Şkiptan a declarat că reținerea acestuia s-a petrecut cu grave încălcări, lucru de care s-a vorbit la proces, dar asupra căruia judecătorul nu a atras atenția. Totodată, avocatul s-a referit la extrădarea clientului său.
„Vreau să spun că extrădarea de care vorbește toată presa din R. Moldova a cetățeanului Ucrainei, Veaceslav Kobalev (Platon), este imposibilă, potrivit Constituției Ucrainei, legii Ucrainei. Aceasta este legat cu faptul că statul ucrainean trebuie să-și protejeze cetățenii”, a declarat Șkiptan.
Avocatul a vorbit și despre faptul că statul, prin instanța de judecată, nu recunoaște că Kobalev este cetățean al Ucrainei, deși partea apărării și Kobalev însuși au demonstrat și au afirmat că acesta este cetățean ucrainean. Aceștia au adus inclusiv un certificat care să demonstreze că Platon și-a modificat numele în Kobalev.
„În presă circulă informația că actul de identitate a lui Veaceslav Platon este fals. Această informație nu este adevărată, pentru că la ora actuală, nu există niciun document care să arate că buletinul de identitate este fals, sau ilegal”, a mai spus avocatul, subliniind că nu numai drepturile, dar și viața lui Platon trebuie protejată, el fiind un martor important în cazul furtului miliardului din Moldova. Totodată, avocatul și-a exprimat îngrijorarea că Platon ar putea fi înlăturat. Șkiptan a menționat, din numele lui Kobalev (Platon), că acesta este gata să colaboreze cu FBI din SUA în chestiunile vizate.