„Atac tâlhăresc” asupra unor vârstnici la indicația unui grup criminal organizat dirijat din penitenciare
Doi bărbați au fost reținuți de oamenii legii după ce au pătruns în casa unor vârstnici din localitatea Ursoaia, raionul Căușeni, ca să-i „agreseze fizic și să-i lipsească de 100 de mii de lei”, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP). „Atacul tâlhăresc”, potrivit polițiștilor, a fost coordonat de un grup criminal organizat dirijat din penitenciare.
Conform IGP, cei doi tineri (18 și 23 de ani) ar fi primit informația de la membrii grupului criminal organizat dirijat din penitenciare despre faptul că, victimele ar avea suma de 100 de mii de lei în casă.
„Aceștia și-au pregătit cagule, lipici și cuțitul pentru ca să comită atacul tâlhăresc”, menționează IGP.
IGP relatează că oamenii legii „le-au deconspirat planul infracțional bine organizat, iar aproape de miezul nopții din 5 septembrie 2024, când bănuiții au pătruns forțat în gospodăria familiei, au fost reținuți, fără ca aceștia să le poată cauza daune victimelor ori să-i agreseze fizic”.
Judecătorul de instrucție al Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile în privința celor doi bănuiți, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Operațiunea a fost efectuată de ofițerii Direcției investigații criminale și Direcției urmărire penală a INI, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Căușeni și a mascaților BPDS „Fulger”, sub conducerea procurorilor PCCOCS.
Investigațiile penale continuă, inclusiv în deconspirarea altor membri ai grupului criminal organizat, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.